X

Peste 14 mii de persoane au solicitat ambulanța într-o săptămână

Peste 14 mii de persoane au solicitat ambulanța într-o săptămână

Pe parcursul săptămânii trecute, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru 14807 cetățeni, inclusiv la 2101 copii, comunică MOLDPRES.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), pe parcursul săptămânii, în structura solicitărilor deservite au predominat cele cauzate de urgențele cardiovasculare – 3392 solicitări, inclusiv 60 pacienți cu sindrom coronarian acut, urmate de urgențele neurologice – 1986 solicitări, inclusiv 233 accidente vasculare cerebrale și urgențele respiratorii – 1700 solicitări.

Citeşte şi : Parlicov: Gazul rusesc ar putea ajunge în R.Moldova prin Turcia și prin gazoductul transbalcanic în regim revers

Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru 1628 persoane cu diverse urgențe traumatologice, inclusiv la 468 copii. Ca urmare a accidentelor rutiere produse pe traseele țării au avut de suferit 118 persoane, dintre care 98 pacienți, inclusiv 21 minori, au fost transportați asistat la spital pentru tratament specializat.

Echipele de pe ambulanță au intervenit la 82 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții fizici și de mediu: 55 mușcături de animale, înțepături de insecte și 27 combustii. Totodată, au parvenit 50 apeluri pe motivul urgențelor toxice, inclusiv 21 intoxicații cu medicamente, 8 cu alcool și 5 cu droguri.

Citeşte şi : Pandemia covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu aproape doi ani în perioada 2019-2021

Tags: accidenteambulantaCNAMUPminori
Sănătate