StiripesurseSocialPeste 15.000 de intervenţii ale ambulanţierilor într-o singură săptămână

Peste 15.000 de intervenţii ale ambulanţierilor într-o singură săptămână

Publicat:

Ambulanța a fost solicitată de 15.789 de ori în perioada 20-26 aprilie. Din acest număr, 473 de apeluri nu au corespuns criteriilor de urgență medico-chirurgicală.

După acordarea primului ajutor medical, 6.534 de pacienți au fost transportați la spital.

Citeşte şi: O posibilă dronă a fost găsită pe acoperişul unui bloc din Capitală – Stiripesurse.md

Cele mai frecvente solicitări au fost urgențele cardiovasculare (4.523 de solicitări), urmate de patologiile neurologice (2.025 de cazuri) și afecțiuni respiratorii (1.798 de cazuri).

„Pe parcursul săptămânii, echipele AMU au fost solicitate la 1.351 urgențe traumatologice. Ambulanța a intervenit la 63 de persoane, care au suferit în urma a 56 de accidente rutiere. După acordarea asistenței medicale urgente, 48 de pacienți, inclusiv 13 copii au fost transportați la spital”, a comunicat Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.


Totodată, au fost raportate 69 de urgențe generate de agenți fizici, chimici sau de mediu, printre care 29 de combustii. De asemenea, ambulanța a fost solicitată la 53 de urgențe toxice, dintre care: 19 intoxicații cu medicamente, 16 intoxicații cu alcool, 6 intoxicații cu monoxid de carbon, una cu droguri și una cu ciuperci.

Citeşte şi:  Peste 14 mii de persoane au solicitat ambulanța în ultima săptămână

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Orban renunță la mandatul de parlamentar din Legislativul maghiar

Premierul în exercițiu al Ungariei, Viktor Orban, a anunțat că renunță la mandatul de deputat obținut pe listele Fidesz în urma alegerilor din 12...

Două mari spitale şi-au schimbat directorii

Ministerul Sănătății a desemnat în urma concursurilor organizate directorii a două instituții medicale: Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie și Spitalul de Stat al...

Peste 2 milioane de lei au fost confiscați într-un dosar de escrocherie

Un tânăr de 22 de ani, membru al unei grupări criminale, este cercetat penal de oamenii legii, fiind suspectat de escrocherie. Potrivit Poliției, în...

Au vrut să zboare din Moldova ‘blindaţi’ cu lingouri de aur și mii de euro

Trei tentative de a scoate ilegal din țară a mijloacelor financiare și a unor lingouri presupuse a fi din aur au fost contracarate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.