StiripesurseExternePeste 20 de morţi într-un accident rutier în sudul Afganistanului

Peste 20 de morţi într-un accident rutier în sudul Afganistanului

Publicat:

Peste 20 de morţi într-un accident rutier în sudul Afganistanului

Cel puţin 21 de persoane au murit şi 38 au fost rănite duminică dimineaţă în sudul Afganistanului, într-o coliziune între un camion-cisternă, un autocar şi o motocicletă care au luat foc, au declarat oficiali din provincia Helmand, potrivit AFP.

“În această dimineaţă devreme, 21 de persoane au murit într-un accident rutier între un autocar, un camion-cisternă şi o motocicletă pe o şosea” în provincia Helmand, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al guvernatorului, Mohammad Qasim Riyaz, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Maia Sandu condamnă atacul Kremlinului asupra orașului Odesa: Războiul Rusiei împotriva Ucrainei nu are limite

Treizeci şi opt de persoane au fost rănite, a declarat ulterior o altă sursă oficială din provincie.

Camionul-cisternă transporta benzină şi, în urma coliziunii, vehiculele au luat foc, iar cadavrele multor victime au fost carbonizate, a adăugat purtătorul de cuvânt al guvernatorului.


Accidentul, care s-a produs din motive necunoscute, a avut loc pe drumul principal care leagă Herat, în vestul Afganistanului, de capitala Kabul, în centru.

Drumurile din Afganistan, o ţară însângerată de patru decenii de lupte şi străbătută de lanţuri muntoase înalte, fac deseori victime mortale.

Treizeci şi unu de persoane au murit în decembrie 2022 în pasul Salang (centru), în lanţul muntos Hindu Kush, după ce un camion-cisternă s-a răsturnat, ceea ce a provocat un incendiu care a cuprins şi alte vehicule.

Citește și: Macron: Franța, Germania și Polonia, unite în ajutorul pentru Ucraina

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China

Lotul olimpic al Republicii Moldova a revenit cu rezultate remarcabile de la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Shanghai,...

Ce avere are Vasile Tofan, noul premier desemnat

Înainte de a ajunge la conducerea Guvernului, Vasile Tofan a construit o avere în mediul privat. O investigație RISE Moldova arată câți bani a...

Ministrul Mediului: Nivelul apei în Nistru este mai redus, dar alimentarea populației nu este pusă în pericol

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a venit cu precizări privind situația nivelului apei în râul Nistru, menționând că, deși debitul este mai redus decât în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.