StiripesurseȘtirile zileiPeste 25.000 de transnistreni trec zilnic Nistrul pentru muncă, tratamente și...

Peste 25.000 de transnistreni trec zilnic Nistrul pentru muncă, tratamente și studii

Publicat:

Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, afirmă că peste 25.000 de locuitori din stânga Nistrului traversează zilnic pe malul drept al Nistrului pentru muncă, tratament sau educație, susținând că Republica Moldova devine tot mai atractivă pentru cetățenii din regiunea transnistreană, inclusiv prin beneficiile aduse de parcursul european.

Oficialul a declarat că situația economică și socială din regiunea transnistreană este complicată, dar nu critică, și a atribuit dificultățile actuale modului în care au fost gestionate lucrurile în regiune, transmite Agerpres.

Citeşte şi: SCANDAL cât casa la MAE: Fosta ambasadoare din India dă în judecată instituţia şi îl acuză pe Popşoi de lucruri grave – Stiripesurse.md

Potrivit lui Chiveri, economia din stânga Nistrului s-a bazat ani la rând pe surse energetice gratuite, un model care, în opinia sa, nu putea funcționa la nesfârșit și care afectează acum inclusiv nivelul de trai al populației.

Vicepremierul a subliniat că locuitorii și agenții economici din regiune beneficiază deja de o serie de facilități și acorduri asumate de Republica Moldova în cadrul organizațiilor internaționale.


Printre exemplele oferite de oficial se numără Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană, care permite întreprinderilor din stânga Nistrului să activeze în aceleași condiții comerciale ca cele de pe malul drept.

Un alt beneficiu invocat este libera circulație. Potrivit lui Chiveri, cetățenii din regiune care dețin pașapoarte moldovenești beneficiază de aceleași drepturi de circulație ca și restul cetățenilor Republicii Moldova.

Vicepremierul consideră că reformele implementate cu sprijinul Uniunii Europene contribuie la transformarea Republicii Moldova într-un punct de atracție pentru cetățenii din stânga Nistrului.

În acest context, Chiveri a menționat că, anul trecut, 75.000 de locuitori din regiunea transnistreană au fost incluși în sistemul de asigurări medicale din Republica Moldova.

Potrivit estimărilor autorităților, în regiunea transnistreană locuiesc aproximativ 350.000 de persoane, ceea ce face ca numărul beneficiarilor sistemului medical de pe malul drept să fie unul semnificativ.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șefa statului convoacă presa la Președinție

Șefa statului, Maia Sandu va susține mâine, sâmbătă,  11 iulie o conferință, anunță Președinția. Citește și: Costiuc critică înaintarea lui Tofan la șefia Guvernului: Recean...

Se atestă o diminuare a prețurilor medii de consum

În luna iunie 2026, comparativ cu luna mai 2026, s-a înregistrat o diminuare a prețurilor medii de consum cu circa 0,1%, ca urmare a...

Peste 100 de copii au fost implicați în incidente grave în prima lună de vară

Numărul incidentelor în care au fost implicați minori este în creștere. Doar în luna iunie au fost peste 100 de cazuri, potrivit TVR Moldova. Citește...

APG critică decizia CC: vom apăra drepturile Găgăuziei

Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) a adoptat, în cadrul ședinței extraordinare de astăzi, o declarație prin care își exprimă dezacordul față de decizia Curții...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.