:Peste 28.000 de femei din Arabia Saudită au aplicat pentru 30 de posturi de conductor de tren ale unei companii spaniole

Publicat:

Peste 28.000 de femei din Arabia Saudită au aplicat pentru 30 de posturi scoase la concurs pentru a deveni conductori de tren pentru compania feroviară spaniolă Renfe, relatează DPA, potrivit agerpres.  

Este pentru prima dată în istoria Arabiei Saudite când femeile au avut acces la această profesie, a precizat compania într-un comunicat.


Citește și : Trei morţi în Polonia în urma furtunilor violente care s-au abătut asupra Europei

Numărul mare de aplicaţii scoate în evidenţă transformarea majoră prin care trec femeile pe piaţa muncii din Arabia Saudită într-o perioadă scurtă. Femeile din acest regat profund conservator au primit dreptul să conducă singure abia în 2018.

Cele 30 de aplicante selectate vor conduce trenuri de mare viteză între oraşele Mecca şi Medina din Arabia Saudită. Această linie feroviară a fost construită de companii spaniole, iar Renfe este implicată în administrarea serviciului, care a început în 2018.

Citește și : Rusia a expulzat un diplomat american; SUA urmează să reacţioneze faţă de această măsură

 

Femeile care au trecut procesul de selecţie vor urma un an de pregătiri plătite, a menţionat Renfe într-un comunicat transmis miercuri.

Ministrul spaniol al Transporturilor, Raquel Sánchez, a felicitat Renfe pentru transferul de cunoştinţe şi pentru acest “pas important pentru mai multe drepturi” pentru femei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.