StiripesurseȘtirile zileiPeste 300 de elevi și-au demonstrat abilitățile în cadrul concursul național...

Peste 300 de elevi și-au demonstrat abilitățile în cadrul concursul național de pictură „Igor Vieru”

Publicat:

Copiii din mai multe școli și-au etalat talentul artistic în cadrul concursului național de pictură „Igor Vieru”. Peste 300 de elevi au participat la competiție, iar inaugurarea expoziției și gala premiilor au avut loc în Salonul de artă al Bibliotecii Naționale.

Natalia Negrii din Sângerei a impresionat juriul prin lucrarea inspirată din genericul concursului „Rădăcini și aripi”.

„Am reprezentat cum unii oameni își aleg trecutul și viitorul în funcție de drumul lor prin niște rădăcini, care înseamnă când stai pe loc, nu faci nici o mișcare, iar aripile simbolizează viitorul, care este înaintea unui om”, a spus Natalia Negrii.

Iar Dana Gurgurov din satul Maximeni, raionul Cimișlia, a venit cu o altă viziune asupra temei concursului.

*„Am decis să reprezint generațiile și generația vârstnică reprezintă rădăcinile, generația tânără reprezintă aripile poporului, reprezintă viitorul, dar oricum, generația în vârstă este temelia”. *


„Am decis să arăt istoria strămoșilor mei, a găgăuzilor. Prin rădăcini am arătat trecutul viguros, iar aripile reprezintă viitorul luminos. Pe fundal vedeți o familie de gagăuzi în haine tradiționale”, a menționat Xenia Topal din Ceadâr-Lunga, laureată a concursului.

Citește și: Profesia „SEO Specialist” este oficial recunoscută în Republica Moldova

Elena Panuță, profesoară de arte plastice, a menționat că astfel de concursuri oferă copiilor oportunitatea de a-și descoperi și valorifica talentul, stimulând creativitatea încă de la o vârstă fragedă.

„Suntem patru profesori la Școala de arte din Coșnița și practic, la fiecare ediție am fost prezenți și la fiecare ediție am avut rezultate deosebite, și acum premiul întâi. Deci, noi anual avem rezultate deosebite”, a declarat Elena Panuță, profesoară.

„Concursul acesta înseamnă foarte mult pentru mine, m-am străduit foarte mult să câștig și cu foarte multe emoții”, a spus Paula Bolgar, care a obținut premiul întâi.

La concurs și-au expediat lucrările 300 de copii din toate raioanele republicii. Organizatorul concursului a fost liceul academic de arte plastice „Igor Vieru”.

„Aici observăm atâtea tablouri frumoase, care s-au regăsit în rădăcinile și aripile lor, fiindcă aripa, de fapt, este un zbor spre creație, creativitate, libertate! Astfel, mulțumim tuturor participanților din toată republica pentru participare, pentru curaj, din cele 300 de lucrări ne-a fost deosebit de greu să le selectăm pe cele mai bune!”, a declarat Lilia Scutar, directoarea Liceului Academic „Igor Vieru”.

Talentul și inspirația tinerilor de a crea se reflectă în lucrările expuse la Biblioteca Națională a Republicii Moldova și pot fi admirate de public până la sfârșitul lunii februarie.

5cc3ac8b d0f4 47ee 8984 640dffe38ece

Sursa: radiomoldova.md

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump neagă fondul de 300 de miliarde de dolari pentru Iran: Nu punem nici măcar 10 cenți!

Președintele american Donald Trump a respins categoric informațiile publicate de presa americană, cum că acordul de principiu încheiat între SUA și Iran ar include...

CNA își mărește efectivul cu 150 de angajați

Efectivul limită al Centrului Național Anticorupție (CNA) va fi majorat cu 150 de unități. În cadrul instituției urmează să fie creată și o Direcție...

Usatîi susține că a accesat serverele unei rețele de escrocherii telefonice: Rețeaua ar fi vizat peste 100.000 de victime din Republica Moldova

Președintele formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, afirmă că ar fi accesat informații privind activitatea unei rețele internaționale de escrocherii telefonice, care ar fi prejudiciat...

Autoritățile planifică o creștere anuală a accizelor cu 10%. Prețurile la produse de tutun se vor majora în fiecare an

Prețurile la produse de tutun și lichide pentru vape-uri vor crește în următorii ani. Proiectul politicii fiscale prevede o majorare anuală fixă, de 10%...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.