StiripesurseȘtirile zileiPeste 300 de persoane şi-au pierdut viaţa în Nigeria în urma...

Peste 300 de persoane şi-au pierdut viaţa în Nigeria în urma inundaţiilor catastrofale

Publicat:

Peste 300 de persoane şi-au pierdut viaţa în Nigeria din luna iulie în urma inundaţiilor catastrofale care au afectat această ţară din vestul Africii, informează DPA, potrivit agerpres.  

“Este vorba de cele mai grave inundaţii pe care le-a cunoscut ţara în ultimele decenii”, a declarat marţi pentru DPA Manzo Ezekiel, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale de Gestionare a Situaţiilor de Urgenţă din Nigeria (NEMA).

Citește și : Londra promite ajutorul său militar Ucrainei până la victorie

Potrivit acestuia, 500 de persoane au fost rănite în urma inundaţiilor şi peste 100.000 au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele.

Inundaţiile au fost provocate de precipitaţiile abundente din ultimele luni, a precizat directorul NEMA, Mustapha Habib Ahmed, în urma unei reuniuni de urgenţă desfăşurate luni.


Fluviul Niger şi cel mai mare afluent al său, râul Benue, transportă cantităţi imense de apă, a explicat acesta.

Autorităţile din cea mai populată ţară africană se tem că situaţia s-ar putea înrăutăţi.

Mai multe baraje din Nigeria şi din Camerunul vecin riscă să iasă din matcă până la sfârşitul lunii octombrie, dacă nu mai devreme.

Citește și : După reparaţii, test reuşit la sol pentru racheta pe care NASA o va trimite spre Lună

 

Cele trei regiuni nordice Borno, Yobe şi Adamawa sunt extrem de ameninţate. Deja, zone întinse de terenuri arabile sunt sub apă.

Regiunea suferă din cauza unei crize grave a foametei, exacerbată de conflictele continue cu organizaţia teroristă Boko Haram.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.