Peste 350 de imigranţi care încercau să ajungă ilegal în Marea Britanie, interceptaţi în Canalul Mânecii

Publicat:

Peste 350 de imigranţi extracomunitari au fost depistaţi în ultimele 48 de ore în Canalul Mânecii, în timp ce încercau să ajungă ilegal în Marea Britanie, anunţă autorităţile de la Londra, conform BBC News, informează mediafax.

Ministerul britanic al Apărării a anunţat că duminică au fost depistate în Canalul Mânecii şapte ambarcaţiuni în care erau în total 254 de imigranţi clandestini, iar luni au ajuns în Marea Britanie cel puţin 100 de imigranţi.


Citește și : 1.000 de migranţi recuperaţi din Mediterana au ajuns în Sicilia

“Acţionăm pentru destructurarea reţelelor de trafic de persoane”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Londra.

Autorităţile britanice avertizează că traversarea Canalului Mânecii este periculoasă şi sunt îngrijorate de impactul social al venirii unui număr mare de imigranţi.

Peste 28.500 de imigranţi extracomunitari au reuşit să ajungă ilegal în Marea Britanie în 2021, potrivit datelor Ministerului de Interne de la Londra.

Citește și : Lituania începe să furnizeze gaze Poloniei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.