StiripesurseȘtirile zileiPeste 4 miliarde de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate...

Peste 4 miliarde de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate la nivel mondial

Publicat:

Peste 4 miliarde de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate la nivel mondial, potrivit unei numărători realizate de jurnaliştii de la AFP, marţi, la ora 09:00 GMT, în baza informaţiilor publicate de surse oficiale, informează agenţia de presă franceză joi, potrivit agerpres.  

Ritmul de vaccinare la nivel global a încetinit uşor: cel de-al patrulea miliard de doze administrate a fost atins în 30 de zile, în condiţiile în care a fost nevoie de doar 26 de zile pentru înregistrarea precedentului miliard de doze administrate. Primul miliard şi al doilea miliard de doze administrate au fost atinse în 140 de zile, respectiv în 40 de zile.

Citește și : Comisia Europeană a semnat un contract de achiziţie a unui tratament cu anticorpi monoclonali împotriva COVID-19

Patru doze din zece administrate la nivel mondial (1,6 miliarde de doze) au fost injectate în China. India (451 milioane de doze) şi Statele Unite (343 milioane de doze) completează acest clasament în cifre absolute.

Însă, raportându-se la populaţiile naţionale, dintre ţările cu peste 1 milion de locuitori, campionul vaccinării anti-COVID-19 se află în Orientul Mijlociu: Emiratele Arabe Unite. Acest stat a administrat 168 de doze la 100 de locuitori. Uruguay (137 doze la 100 de locuitori) şi Bahrain (134 doze la 100 de locuitori) s-au clasat pe poziţiile a doua, respectiv a treia.


Emiratele Arabe Unite se apropie de procentul de 70% de populaţie vaccinată cu schemă completă, în timp ce Uruguay şi Bahrain au depăşit la rândul lor pragul de 60% de populaţie complet vaccinată.

Urmează în acest clasament Qatar, Chile şi Canada (129 de doze administrate la 100 de locuitori), Israel (128/100), Singapore (125/100), Marea Britanie, Mongolia şi Danemarca (124/100) şi Belgia (121/100). Aceste ţări depăşesc deja pragul de 50% de populaţie complet vaccinată (între 52% şi 63%).

China (111/100), Statele Unite (104/100) şi Uniunea Europeană (103/100) nu sunt nici ele foarte departe. Statele Unite şi UE au vaccinat cu schemă completă aproape jumătate din populaţiile lor, în timp ce China nu comunică datele aferente acestui parametru.

Deşi cele mai multe dintre ţările sărace au început de acum vaccinările, în principal graţie mecanismului Covax (OMS, Alianţa Gavi şi Coaliţia CEPI) şi, recent, graţie donaţiilor de doze rămase neutilizate în ţările bogate, vaccinarea anti-COVID-19 rămâne extrem de inegală: ţările cu venituri mari (conform Băncii Mondiale) au administrat în medie 97 de doze la 100 de locuitori, comparativ cu cele 1,6 doze la 100 de locuitori din ţările cu venituri mici.

Citește și : Un minor palestinian, împuşcat mortal de soldaţi israelieni în Cisiordania ocupată

În medie, 52 de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost injectate la 100 de locuitori la nivel global.

Patru ţări încă nu au început campanii de vaccinare: Burundi, Eritreea, Haiti şi Coreea de Nord.

În pofida polemicilor care l-au vizat, vaccinul AstraZeneca-Oxford, administrat în 79% din ţările şi teritoriile care au demarat campanii de vaccinare (171 din 217 ţări şi teritorii) este cel mai utilizat ser anti-COVID-19 din lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Negocieri tensionate între SUA și Iran, în Elveția. Teheranul amenință din nou cu închiderea Strâmtorii Ormuz

Delegaţia iraniană a ajuns sâmbătă seara în Elveţia, înaintea discuţiilor cu Statele Unite privind acordul preliminar care ar trebui să ducă la încheierea războiului...

Târguri și iarmaroace în toate sectoarele Chișinăului

Locuitorii din Chișinău sunt îndemnați să aleagă produse autohtone în acest weekend, când orașul se transformă într-un adevărat hub al producătorilor locali. Municipalitatea anunță...

Doi episcopi, desemnați candidați la conducerea Mitropoliei Basarabiei

Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de arhiepiscop al Chișinăului, mitropolit al Basarabiei și exarh al plaiurilor. Este vorba despre preasfinţitul părinte...

Actele pentru arme civile pot fi solicitate online, fără deplasare la ghișeu

Cetățenii pot solicita online servicii și acte permisive pentru armele cu destinație civilă, fără a mai fi nevoie de deplasare la ghișeu. Portalul electronic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.