StiripesurseSintezePeste 40% din populaţia Egiptului are mai puţin de 18 ani

Peste 40% din populaţia Egiptului are mai puţin de 18 ani

Publicat:

Egiptenii cu vârsta sub 18 ani reprezintă 40,1% din populaţia ţării, au anunţat luni autorităţile egiptene, relatează Xinhua, potrivit Agerpres.

‘Numărul copiilor egipteni (cu vârsta sub 18 ani) a ajuns la 38,9 milioane, reprezentând 40,1% din totalul populaţiei în 2018’, a anunţat Agenţia Centrală pentru Mobilizare Publică şi Statistică (CAPMAS).

Citește și : Noul Comitet Nobel pentru Literatură va include cinci experţi externi

Potrivit sursei citate, 51,7% dintre copiii egipteni sunt băieţi iar 48,3% sunt fete.

Comunicatul CAPMAS a fost publicat cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului sărbătorită pe 20 noiembrie.


Populaţia totală pe teritoriul Egiptului este de 97,9 milioane, comparativ cu 94,8 milioane în 2017, ceea ce arată o creştere anuală de circa 3 milioane de persoane.

În 2017, numărul expatriaţilor egipteni a ajuns la 9,4 milioane, iar populaţia totală din interiorul şi din afara ţării a atins 104,2 milioane, potrivit CAPMAS, care a anunţat la sfârşitul lunii septembrie că numărul egiptenilor cu vârsta peste 60 de ani a depăşit 6,41 milioane în 2018.

Citește și : Kremlinul dorește ca rusul Aleksandr Prokopciuk să fie ales preşedinte al Interpol

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.