Peste 450 de pompieri și salvatori din cadrul IGSU vor fi la datorie de Noaptea Învierii

Publicat:

Peste 450 de pompieri și salvatori din cadrul IGSU vor fi la datorie de Noaptea Învierii

De Noaptea Învierii peste 450 de pompieri și salvatori din cadrul IGSU cu 160 de unități de tehnică vor fi la datorie pentru prevenirea și lichidarea consecințelor situațiilor de risc.
În preajma sărbătorilor Pascale, IGSU amintește oamenilor despre regulile de securitate antiincendiară în timpul utilizării lumânărilor și a focului deschis în biserici și locuințe. În acest context, cetățenii sunt rugați să utilizeze cu prudența maximă lumânările și candelele, care trebuie să fie amplasate în locuri special amenajate. Totodată, maturii sunt îndemnați să-și monitorizeze minorii și să nu le permită jocul cu chibrituri și focul deschis.
De asemenea, specialiștii IGSU atenționează persoanele responsabile și slujitorii lăcașelor de cult despre riscul izbucnirii incendiior în urma nerespectării regulilor de securitate antiincendiară.
Astfel, în vederea prevenirii situațiilor de risc în clădirile bisericilor și mănăstire se interzice suprasolicitarea circuitelor electrice prin conectarea mai multor consumatori decât cei prevăzuți pentru instalația respectivă.
Sobele și coșurile de fum la biserici și mănăstire trebuie să fie verificate și exploatate conform regulilor stabilite. Potrivit pompierilor bisericile trebuie să fie dotate cu mijloace de primă intervenție, iar încăperile trebuie să fie bine aerisite.
Mai mult, se recomandă evitarea aglomerării de persoane în incinta edificiilor, iar în cazul unei situații excepționale căile de evacuare trebuie să fie deschise cu scopul evacuării prompte a persoanelor. Enoriașii sunt îndemnați să nu parcheze mijloacele personale de transport în mod neregulamentar în preajma lăcașelor de cult.
În cazul unei situații de risc, căile de acces pentru intervenția promptă a serviciilor de urgeță trebuie să fie libere.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă continuă “Campania de prevenire a incendiilor și situațiilor de risc în perioada sărbătorilor Pascale” în toate raioanele țării. Conform datelor IGSU, pe parcursul lunii aprilie 2024, specialiștii din cadrul instituției au desfășurat activitățile de prevenire în 1400 lăcașe de cult a diferitor confesiuni religioase, fiind instruiți 4581 de slujitori a lăcașelor de cult privind respectării normelor antiincendiare și regulilor de securitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

S-a rezolvat misterul din spatele piramidelor din Egipt

S-a rezolvat misterul din spatele piramidelor din Egipt Oamenii de știință cred că e posibil să fie rezolvat misterul piramidelor construite în Egipt în urmă...

Festivalul Internaţional de Film Transilvania anunţă filmele din cele două competiţii internaţionale

Festivalul Internaţional de Film Transilvania anunţă filmele din cele două competiţii internaţionale Cineaşti aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele...

‘Sindromul Rapunzel’: O fetiță a ajuns la spital după ce și-a mâncat părul timp de 5 ani

'Sindromul Rapunzel': O fetiță a ajuns la spital după ce și-a mâncat părul timp de 5 ani Mia, o fetiță de șapte ani a trecut...

Bărbații sunt de 4 ori mai dispuși să slăbească dacă primesc stimulente în bani la final (studiu)

Bărbații sunt de 4 ori mai dispuși să slăbească dacă primesc stimulente în bani la final (studiu) Bărbații care doresc să slăbească sunt mai predispuși...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.