StiripesurseȘtirile zileiPeste 5 milioane de pământeni au fost răpuşi de coronavirus

Peste 5 milioane de pământeni au fost răpuşi de coronavirus

Publicat:

Numărul global al deceselor asociate COVID-19 a depăşit luni 5 milioane de morţi, SUA, Brazilia şi India fiind ţările cele mai afectate, potrivit unui bilanţ independent realizat de Universitatea Johns Hopkins, relatează EFE, potrivit agerpres.

Statele Unite sunt ţara cu cel mai mare număr de decese, cu peste 745.800 de morţi, urmată de Brazilia cu peste 607.800 şi de India cu peste 458.000 de morţi, conform datelor publicate de centrul universitar american.

Citeşte şi: Cea mai cunoscută publicaţie ştiinţifică EXPLICĂ cum vaccinul EVITĂ proteina virală şi de ce – Black News

În ultimele luni, numărul cazurilor a crescut din nou în SUA din cauza variantei Delta, deosebit de contagioasă, în condiţiile în care ritmul vaccinărilor a încetinit.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a atras atenţia cu privire la creşterea disparităţii accesului la vaccinuri, fiind considerat unul dintre principalele neajunsuri pentru a controla pandemia.


Citeşte: Directorul unui site de ştiri din Mexic a fost ASASINAT – Black News

Dintre cele peste 6 miliarde de doze administrate la nivel global, peste 80% au fost administrate în ţările cu venituri mari şi medii, reprezentând în ansamblu mai puţin de jumătate din populaţia mondială, potrivit OMS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CEO SoftBank: Revoluția inteligenței artificiale este ‘de 50 de ori mai mare’ decât boom-ul dotcom

Revoluția IA este de 50 de ori mai mare decât revoluția Dotcom din anii 2000, a declarat luni pentru CNBC directorul general al SoftBank,...

Nvidia face pasul către PC-uri cu noul cip care va debuta pe laptopurile de la Microsoft, Dell și HP

Nvidia a devenit cea mai valoroasă companie din lume, dominând piața cipurilor de inteligență artificială din centrele de date. Acum, compania își extinde priceperea...

Portugalia mobilizează peste 300 de agenți de poliție în aeroporturi, pentru a face față aglomerației

Portugalia va mobiliza încă 340 de agenți ai Poliției de Securitate Publică (PSP) în aeroporturile naționale la începutul lunii iulie pentru a contribui la...

Iranul pune condiții pentru pace: cere deblocarea a 24 de miliarde de dolari și avertizează că războiul s-ar putea extinde dincolo de Golful Persic

Un posibil acord între Statele Unite și Iran este blocat de disputa privind activele iraniene înghețate în străinătate, în valoare de 24 de miliarde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.