Peste 71 de milioane de turişti străini au vizitat Spania în 2022

Publicat:

Peste 71 de milioane de turişti străini au vizitat Spania în 2022 iar perioada de timp şi sumele cheltuite în ţară au fost mai mari decât înaintea pandemiei de COVID-19, a declarat miercuri ministrul spaniol al Turismului, Reyes Maroto, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Cu toate acestea, numărul total de turişti străini a fost mai mic decât în 2019, când un număr record de 83,5 milioane de turişti străini au vizitat Spania, potrivit cifrelor Institutului Naţional de Statistică (INE).


Citește și : Germania îşi înzestrează armata cu opt sisteme de apărare aeriană IRIS-T

“Sectorul turismului îşi redobândeşte vigoarea şi asta înseamnă nu doar un impact economic important ci şi unul social şi teritorial”, le-a spus Reyes Maroto jurnaliştilor la Rabat, unde o delegaţie guvernamentală spaniolă condusă de premierul Pedro Sanchez urmează să se întâlnească miercuri seara cu omologii marocani.

Anunţul făcut de ministrul Turismului vine înaintea publicării cifrelor oficiale ale INE, care ar urma să fie date joi publicităţii.

Reyes Maroto a adăugat că a crescut durata medie a unui sejur turistic, până la aproape opt zile, ceea ce reflectă eforturile Guvernului de la Madrid de a face tranziţia spre un model de turism mai sustenabil şi digital, cu ajutorul fondurilor europene. În total, turiştii străini au cheltuit anul trecut 87 de miliarde de euro în Spania, a adăugat Reyes Maroto.

Turismul este un sector strategic pentru Spania, a doua destinaţie mondială după Franţa, în condiţiile în care este responsabil pentru aproximativ 12% din Produsul Intern Brut.

În 2021, Spania a fost vizitată de 31 milioane de turişti străini, odată cu relaxarea restricţiilor impuse în pandemie, când ţara a fost vizitată de doar 19 milioane de turişti străini, un număr fără precedent după 1969, conform datelor INE.

Citește și : Ruşii îi acuză pe americani că au distrus baza legală a tratatului Noul START

“2023 va fi un nou an extraordinar, în pofida contextului războiului şi incertitudinilor legate de inflaţie şi costul energiei”, a estimat Reyes Maroto.

Amatorii de vacanţe preferă plajele însorite ale Spaniei în timp ce oraşe la modă precum Barcelona şi Madrid rămân populare în rândul amatorilor de city break-uri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.