Pete Buttigieg câştigă alegerile democraţilor din Iowa

Publicat:

Pete Buttigieg conduce în votul pentru alegerile primare din Iowa, primul stat unde reprezentanţii Partidului Democrat au votat pentru desemnarea candidatului la preşedinţia SUA, potrivit rezultatelor pentru 62% din secţiile de vot, devansându-l pe senatorul socialist Bernie Sanders, au indicat date comunicate de Partidul Democrat, marţi, la o zi de la vot, relatează AFP, potrivit agerpres.

Pete Buttigieg, 38 de ani, fost primar al oraşului South Bend din statul Indiana, deţine 26,9% dintre voturi, clasându-se înaintea lui Bernie Sanders, care a obţinut 25,1%. Senatoarea Elizabeth Warren a întrunit 18,3% şi fostul vicepreşedinte Joe Biden s-a clasat pe locul patru cu 15,6%.


Alegerile interne din Iowa se bucură de o atenţie deosebită deoarece sunt primele, restul statelor urmând să organizeze proceduri similare mai târziu în acest an. Rezultatele din Iowa pot ajuta candidaţii să îşi consolideze poziţiile înaintea competiţiilor din state cu populaţie mai mare, care vor avea un cuvânt mai greu de spus la Convenţia Naţională a Partidului Democrat, unde va fi desemnat oficial reprezentantul în cursa pentru Casa Albă.

Citeşte şi: Israelul bombardează poziţiile Hamas din Fâşia Gaza

Citeşte şi: Nancy Pelosi, foc şi pară pe Trump: A RUPT discursul preşedintelui american!

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală Peste 2.700 de cereri au fost depuse...

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ avertizează populația despre riscul izbucnirii focarelor de ardere a vegetației...

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi Un artefact rar, cu o vechime...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.