StiripesurseSintezePetrolierul iranian Adrian Darya 1 a ajuns la destinație, petrolul a...

Petrolierul iranian Adrian Darya 1 a ajuns la destinație, petrolul a fost vândut (minister)

Publicat:

Petrolierul Adrian Darya 1, aflat în centrul unei dispute între Teheran și puterile occidentale, a ajuns la destinație și a vândut petrolul, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, a informat televiziunea de stat, potrivit Reuters, scrie mediafax.

“Tancul a ajuns la destinație, petrolul a fost vândut”, a declarat purtătorul de cuvânt, Abbas Mousavi, la postul de televiziune, fără să dezvăluie dacă petrolul a fost livrat.

Citește și : Papa Francisc denunţă la Madagascar ‘favoritismele şi nepotismul care duc la corupţie’

Petrolierul Adrian Darya 1, care se îndrepta către Siria de săptămâna trecută, a fost fotografiat de un satelit în largul portului sirian Tartus.

Nava, numită anterior Grace 1, a fost reținută de autorităţile britanice în largul Gibraltarului pe 4 iulie, deoarece se suspecta că se va îndrepta spre Siria cu încălcarea sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană.


Două săptămâni mai târziu, Iranul a contraatacat confiscând un tanc petrolier aflat sub steag britanic în Strâmtoarea Hormuz, care duce în Golf.

Gibraltarul a eliberat nava iraniană pe 15 august, după ce a primit asigurări oficiale în scris de la Teheran că nava nu va descărca cele 2,1 milioane de barili de petrol în Siria.

Citește și : Amber Rudd acuză guvernul Johnson că nu face suficient pentru a obţine un acord de Brexit

Cu toate acestea, surse din transportul maritim susţin că petrolierul va încerca să transfere o parte din încărcătura sa pe o altă navă, după ce Iranul a anunţat că vânzarea a fost încheiată.

Washingtonul a avertizat statele pentru a nu acorda asistență navei, spunând că ar considera acest lucru drept sprijin pentru o organizație teroristă, și anume Corpul Gărzii Revoluționare Islamice din Iran.

Departamentul Trezoreriei SUA a înscris vineri cisterna pe o listă neagră de sancţiuni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.