StiripesurseSintezePetrolierul Mercer Street atacat în Marea Arabiei este sub controlul echipajului...

Petrolierul Mercer Street atacat în Marea Arabiei este sub controlul echipajului şi escortat de o navă americană

Publicat:

Petrolierul Mercer Street care a fost atacat în Marea Arabiei este din nou sub controlul echipajului şi se îndreaptă spre un port sigur, escortat de o navă americană, a anunţat vineri armatorul Zodiac Maritime, potrivit agerpres

”Putem confirma acum că nava M/T Mercer Street navighează sub controlul echipajului (…) cu o viteză de 14 noduri (25 de kilometri pe oră) spre un loc sigur, cu o escortă navală americană”, a declarat pe Twitter această companie cu sediul la Londra, citată de AFP şi TASS.

Citește și : Fostul cardinal american Theodore McCarrick, inculpat pentru agresiune sexuală asupra unui adolescent

Anterior, compania care administrează nava a declarat că doi membri ai echipajului, un cetăţean român şi un cetăţean britanic, au murit în incidentul de la bord. Zodiac Maritime nu a primit nicio informaţie cu privire la alte victime sau răniţi în presupusul atac. Echipajul petrolierului era format din 27 de persoane din diverse ţări, potrivit Dryad Global, o companie britanică specializată în probleme de securitate.

Organizaţia britanică pentru comerţ maritim (UKMTO) a declarat că nava a fost atacată joi seara. Zodiac Maritime a declarat iniţial că ar putea fi vorba de un atac al piraţilor, dar UKMTO clasifică incidentul ca neavând legătură cu pirateria.


O fotografie cu incendiul de la bordul petrolierului a fost postată pe reţelele de socializare. Există informaţii neconfirmate deocamdată potrivit cărora nava ar fi fost atacată de o aeronavă fără pilot sau lovită de o rachetă. Până în prezent, operatorul navei a comunicat doar că circumstanţele incidentului sunt în curs de investigare, fiind lansată o anchetă.

Citește și : Comisia Europeană cere statelor UE să ajute Lituania în gestionarea valului de mii de migranţi ilegali din Belarus

În momentul incidentului, nava se afla în Marea Arabiei, la aproximativ 280 km de coasta Omanului. Potrivit companiei Zodiac Maritime, deţinută de antreprenorul israelian Oyal Ofer, petrolierul naviga fără încărcătură de la Dar es Salaam, Tanzania, către portul El Fujairah din Emiratele Arabe Unite. Mercer Street este deţinut de un armator japonez şi arborează pavilionul Liberiei.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.