StiripesurseȘtirile zileiPfizer a început testele clinice pentru un medicament antiviral

Pfizer a început testele clinice pentru un medicament antiviral

Publicat:

Compania farmaceutică Pfizer a început testele clinice pentru un medicament antiviral împotriva COVID-19, administrat pe cale orală şi care ar putea fi prescris pacienţilor la primele semne de infectare, relatează marţi Reuters, potrivit agerpres.  

Compania americană, care a produs împreună cu cea germană BioNTech primul vaccin anti-COVID-19 autorizat în SUA, afirmă că acest medicament candidat a avut în studiile de laborator o acţiune puternică împotriva virusului SARS-CoV-2.

Citește și : Franţa şi Belgia îi convoacă pe ambasadorii chinezi pentru explicaţii

Medicamentul testat, denumit PF-07321332, este un inhibitor de protează care previne replicarea virusului în celule. Administraţi singuri sau în combinaţie cu alte antivirale, inhibitorii de protează s-au dovedit eficienţi în tratarea afecţiunilor provocate de alţi viruşi, cum ar fi HIV sau hepatita cu virus C, notează compania Pfizer.

Ea consideră că această clasă de molecule poate oferi tratamente anti-COVID-19 bine tolerate, întrucât actualele tratamente care funcţionează pe aceleaşi principii nu au stârnit temeri privind siguranţa.


Compania Pfizer studiază de asemenea un antiviral administrat intravenos în teste clinice preliminare pe pacienţi COVID-19 spitalizaţi. Cele două tratamente studiate, cel oral şi cel intravenos, ”pot crea o paradigmă de tratament care să completeze vaccinarea în cazurile în care boala totuşi survine”, spune Mikael Dolsten, Chief Medical Officer la Pfizer.

Citește și : Susţinătorii lui Aleksei Navalnîi pregătesc cele mai mari proteste din Rusia

Medicamentul candidat al Pfizer se află în urma a două tratamente antivirale aflate în prezent în studii clinice de etapă intermediară, primul fiind dezvoltat de Merck & Co împreună cu Ridgeback Bio, iar celălalt de Roche Holding şi Atea Pharmaceuticals.

Remdesivirul, produs de Gilead Sciences, este deocamdată singurul tratament anti-COVID-19 aprobat în SUA de Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA). Această agenţie a dat autorizaţia de urgenţă şi pentru terapia combinată cu anticorpi dezvoltată de Eli Lilly, bazată pe combinaţia a doi anticorpi, bamlanivimab şi etesevimab, şi de asemenea pentru terapia cu anticorpi produsă de Regeneron.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Caraibe: Patru hoți au furat un excavator ca să fure un bancomat. Apoi au decis să nu mai fure nimic

Patru hoți din insula Tobago și-au pus mințile la contribuție ca să fure un bancomat. Planul lor s-a încheiat cu un eșec total, iar...

Un ONG din Germania are gânduri mărețe cu lâna oilor gay

Există viață după abator, dar nu pentru orice oaie, ci doar pentru oile gay. Ele sunt salvate de la o moarte cruntă, din inițiativa...

China afirmă că noua lege privind unitatea etnică poate viza și persoane din afara țării

Autoritățile chineze au afirmat miercuri că noua lege privind unitatea etnică oferă Beijingului dreptul de a sancționa persoane și organizații din afara teritoriului național...

Document CNSAS: Cum a încercat regimul comunist să ascundă accidentul grav al Elenei Ceaușescu

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat pe pagina de Facebook un document care readuce în atenție unul dintre cele mai bine...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.