StiripesurseȘtirile zileiPhenianul ameninţă cu represalii la exerciţiile militare americano-sud coreene

Phenianul ameninţă cu represalii la exerciţiile militare americano-sud coreene

Publicat:

Phenianul a ameninţat joi că va da un “răspuns corespunzător” la trei zile după ce Coreea de Sud şi Statele Unite au lansat exerciţii militare aeriene comune care urmează să dureze două săptămâni, informează DPA, potrivit agerpres.

“Actele de perfidie” ale Seulului “ne-au dezamăgit foarte mult” şi reprezintă o “provocare militară”, a declarat un purtător de cuvânt al comitetului de reunificare al Coreii de Nord citat de agenţia de presă de stat KCNA.

Citește și : Statele Unite sancţionează persoane şi entităţi care oferă susţinere mişcării Hezbollah

Exerciţiile sunt o alternativă la scară redusă a manevrelor de mare amploare Max Thunder, organizate de SUA şi Coreea de Sud în fiecare an începând din 2009.

Cele două ţări au anunţat de asemenea suspendarea mai multor exerciţii militare majore comune pe parcursul anului trecut, inclusiv Foal Eagle şi Key Resolve în martie, ca parte a unor eforturi diplomatice pentru denuclearizarea Coreii de Nord.


Phenianul consideră demult exerciţiile ca o provocare şi o pregătire pentru invadarea Coreii de Nord.

Citește și : Doi dintre autorii atacurilor din Sri Lanka erau fiii unui cunoscut om de afaceri din Colombo

Joi, purtătorul de cuvânt nord-coreean a declarat că modificările “nu pot ascunde niciodată natura agresivă, ofensatoare şi de confruntare a actelor lor ostile, indiferent cât de mult ar încerca ei să dea impresia +reducerii anvergurii+ lor printr-o redenumire”.

Exerciţiile sunt o “provocare directă” faţă de Declaraţia de la Panmunjom semnată de liderii nord şi sud-coreean anul trecut, a spus el, adăugând: “va exista un răspuns corespunzător din partea armatei noastre”.

Tensiunile mocnesc între SUA şi Coreea de Nord după ce preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au pus capăt unui summit la Hanoi în februarie fără să reuşească să ajungă la un acord asupra denuclearizării. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șase motive pentru care summitul NATO a fost un succes pentru Ucraina

Summitul anual al NATO, desfășurat, de data aceasta, în perioada 7-8 iulie, la Ankara, a adus Ucrainei, în mare parte, vești pozitive. Majoritatea previziunilor formulate de...

Zelenski: China i-a interzis lui Putin să folosească arme nucleare în războiul din Ucraina

Președintele Volodimir Zelenski susţine că Beijingul a transmis Moscovei un avertisment ferm împotriva utilizării armelor nucleare în războiul din Ucraina, informație pe care spune...

O nouă parcare publică a fost amenajată pe strada Alba Iulia din Chișinău

Primăria Chișinău amenajează o parcare publică pe str. Alba Iulia, nr. 113, la intrarea în municipiul Chișinău, în urma numeroaselor solicitări venite din partea...

Alte cinci escrocherii telefonice raportate la Poliție

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat cazuri noi de fraudă telefonică. Cu toate acestea, alte cinci cazuri, comise anterior, au fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.