StiripesurseȘtirile zileiPiaţa bursieră neozeelandeză, paralizată de atacuri cibernetice a patra zi consecutiv

Piaţa bursieră neozeelandeză, paralizată de atacuri cibernetice a patra zi consecutiv

Publicat:

Atacuri cibernetice au obligat piaţa bursieră neozeelandeză (NZX) să întrerupă tranzacţiile a patra zi consecutiv, vineri, şi a chemat în ajutor agenţia de informaţii neozeelandeză în lupta împotriva acstor falii de securitate, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Ne confruntăm în prezent cu probleme de conexiune care par să fie de acelaşi ordin ca cele cauzate de atacuri grave de tip DDoS (atacuri prin negarea serviciului distrubuit) care au avut loc săptămâna trecută, din străinătate”, a anunţat într-un comunicat NZX.

Citește și : UE cere Rusiei să se abţină să intervină în Belarus

Aceste atacuri prin negarea serviciului perturbă reţelele informatice, inundându-le cu trafic. Acest lucru conduce la suspendări temporare ale schimburilor zilnic, de marţi.

Vineri, întreruperea tranzacţiilor a avur loc în pofida instituirii de către NZX a unor măsuri suplimentare în vederea menţinerii conexiunii înaintea deschiderii pieţei.


”NZX a continuat să acţioneze împreună cu furnizorul său de serviciide reţea, Spark, şi cu parteneri naţionali şi interaţionali în domeniul securităţii cibernetice, inclusiv GCSB, pentru a face faţă acestor atacuri cibernetice recente”, se arată în comunicat.

GCSB este agenţia de informaţii a Noii Zeelande, însărcinată cu protejarea infrastructurilor ţării împotriva atacurilor online.

Ministrul Finanţelor Grant Robertson a confirmat în faţa presei că GCSB încearcă să oprească ameninţarea, anunţând că există limite în ceea ce poate dezvălui despre acţiunea Guvernului, ”din motive de securitate”.

Perturbarea a lovit în toiul anunţării rezultatelor întreprinderilor, una dintre cele mai aglomerate perioade la NZX, care este prea puţin vorbăreaţă cu privire la cine se află în spatele atacurilor.

Experţi au evocat, în presă, penetrări care ar putea fi dirijate de către un stat sau de către activişti anticapitalişti precum Anonymous ori o întreprindere criminală aflată în căutarea unei răscumpărări.

Întrebat despre o eventuală cerere de răscumpărare, ministrul Finanţelor a răspuns că nu este la curent cu asemenea cerere şi a trimis către GCSB. Acesta a refuzat să comenteze.

Citește și : Ungaria îşi va închide frontierele pentru străini de la 1 septembrie

Autoritatea de reglementare a pieţellor financiare (FMA) ”în contact strâns cu NZX”, dă asigurări că ”NZX ne-a informat că niciun sistem intern nu a fost compromis şi că informaţiile comerciale nu au fost încălcate”.

Rizwan Asghar de la Universitatea de Informatică din Auckland, spune că atacuri prin negarea serivciului au loc cu regularitate, dar că ele sunt de obicei blocate de instalaţiile de securitate ale ţintelor lor.

Sursa acestor atacuri râmâne dificil de identificat, deoarece vinovaţii sunt capabili să atace prin intermediul unor computere controlate la distanţă, fără ca proprietarii acestora să ştie, dă el asigurări.

Semnificativ nu este faptul că acest atac vizează sectorul financiar, ”ci faptul că ele ating o ţintă de interes naţional care face parte dintre infrastructuile critice ale ţării”, comentează Sean Duca, şeful securităţii Palo Alto Networks din Sydney.

Din aceste infrastructuri critice fac parte toate serviciile esenţiale – şi anume reţelele de comunicaţii, transporturile şi furnizarea de electricitate.

”Acest tip de atac sunt un foc de avertisment adresat organizaţiilor şi poate că acum ele vor hotărî să facă ceva”, preconizează el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.