Pierre Moscovici este de părere că Marea Britanie nu va părăsi UE fără un acord pe 12 aprilie

Publicat:

Pierre Moscovici, comisarul UE pentru Afaceri Economice şi Financiare, Taxe şi Vămi, a declarat luni că este optimist că Marea Britanie nu va ieși din Uniunea Europeană pe 12 aprilie fără un acord, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit Mediafax.

“Parlamentul britanic nu își dorește un scenariu fără acord. Nici noi nu ne dorim, este cel mai dezavantajos scenariu din punct de vedere economic. Desigur, suntem pregătiți în cazul în care se va întâmpla”, a declarat Moscovici.


Citește și : Britanicii vor un lider puternic, dispus să încalce regulile şi reformarea sistemului (sondaj)

Președintele francez Emmanuel Macron a făcut apel la impunerea unor condiții stricte Marii Britanii, în schimbul acordării unei noi amânări.

Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puţin pe 30 iunie. Ultima dată când May a făcut o astfel de solicitare, Uniunea Europeană a oferit doar o prelungire cu două săptămâni a termenului privind Brexit, iar oficialii de la Bruxelles insită că premierul britanic trebuie să găsească o soluție referitoare la Acordul de ieșire din UE, respins deja de trei ori de Parlament.

Citește și : UE cere guvernului din Sri Lanka să îşi menţină moratoriul asupra pedepsei cu moartea

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.