Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, își lauda Fundația „Edelweiss” și anunță reluarea proiectului. Într-un mesaj video publicat pe rețelele sociale ale oligarhul, sunt enumerate programele lansate de Plahotniuc. Clipul a fost însoțit și de un mesaj în care Partidul PAS este acuzat că a distrus proiectele lansate de ex-liderul democrat.
„Am crezut întotdeauna în lucrul bine făcut și mereu am încercat să perfecționez orice proiect pe care l-am început, fie că a fost vorba despre afaceri sau politică. Și mi-a reușit. Unul dintre proiectele mele de suflet este, fără îndoială, Fundația „Edelweiss”. Știu că a adus multă lumină și rezultate concrete pentru mii de oameni. Cei care au beneficiat de proiectele „Edelweiss” nu au uitat de acest sprijin. Nu uit nici eu mesajele lor de mulțumire”, se arată în mesajul lui Plahotniuc.
Citeşte şi: Cernăuțeanu vorbeşte despre extrădarea lui Plahotniuc – Stiripesurse.md
Totodată, fostul lider democrat a acuzat PAS că a distrus toate proiectele fundației, după ce a venit la guvernare.
„Au fost șterse cu buretele fără remușcări. Ce au adus în loc? Sărăcie, deznădejde și regres. Așa nu mai poate continua. „Edelweiss” a fost o poveste frumoasă. Însă povestea nu s-a încheiat. Am crezut și cred în continuare în acest proiect. Și vă invit să credem împreună în lucruri bune și frumoase pentru oameni. Pe curând”, a conchis Vladimir Plahotniuc.
Fundația „Edelweiss” a fost înființată în anul 2010 de către Vladimir Plahotniuc pentru a „sprijini oamenii talentați și dezavantajați” din Republica Moldova. Pe parcursul activității sale, proiectul a întreprins diverse acțiuni și campanii de binefacere, printre cele mai cunoscute fiind campania „O nouă viață”, care oferea mamelor, direct în maternitate, o cutie cu produse necesare pentru primele luni de viață a bebelușilor. Campania s-a desfășurat în 24 de maternități din Republica Moldova.
Alte campanii de caritate au vizat studenții, bursieri ai Fundației, profesori, oameni de cultură. La fel, Fundația a avut și propria sa Gală „Edelweiss”.
După plecarea lui Vladimir Plahotniuc din țară și după ce a fost anunțat în căutare, Fundația și-a sistat activitatea.
Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie la Atena, iar în prezent se află în cea mai mare închisoare din Grecia.
În Moldova, acesta este investigat în dosarul Frauda Bancară, fiind acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. Potrivit procurorilor, el ar fi beneficiat de fonduri sustrase din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială. Dosarul lui a fost trimis în judecată, iar de aproape doi ani se află în examinare în prima instanță.
În iunie 2019, Vlad Plahotniuc, fost lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), a fugit din țară pe fondul schimbului de putere de la Chișinău. Câteva luni mai târziu, procurorii Anticorupție au cerut Interpol să emită un mandat de arest internațional, acuzându-l de spălare de bani și fraudă bancară.
Oligarhul a contestat această decizie, iar Interpol l-a exclus pe Plahotniuc din baza sa de date, ștergând informațiile despre el.
Procurorii moldoveni au făcut apoi mai multe solicitări, pentru a-l include din nou pe lista persoanelor căutate internațional. După aproape cinci ani, numele lui Plahotniuc a reapărut recent pe lista persoanelor în căutare internațională pentru arest și extrădare și apare în baza de date a Interpol ca fiind căutat cu diverse cetățenii, inclusiv mexicană.
Vineri, 12 septembrie, Ministerul Justiției a anunțat că a recepționat prin intermediul Biroului Național Central Chișinău Interpol, decizia de extrădare emisă de autoritățile elene, în urma solicitărilor înaintate de autoritățile Republicii Moldova privind extrădarea lui Vladimir Plahotniuc.