StiripesurseSocialPlan național pentru susținerea limbii găgăuze, supus consultărilor publice la Comrat

Plan național pentru susținerea limbii găgăuze, supus consultărilor publice la Comrat

Publicat:

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a organizat la Comrat consultări publice privind Planul național pentru susținerea limbii găgăuze în autonomie, pentru perioada 2026–2027, informează MOLDPRES.

Documentul vizează dezvoltarea și diversificarea resurselor educaționale, formarea și perfecționarea cadrelor didactice, precum și sprijinirea cercetării științifice în limba găgăuză. Planul include organizarea de cursuri de limbă găgăuză pentru elevi, studenți, adulți, părinți și cadre didactice, precum și introducerea unei evaluări periodice și unitare a competențelor lingvistice, pentru monitorizarea progresului și ajustarea la timp a politicilor publice.

La consultări au participat reprezentanți ai direcțiilor de învățământ și cultură, ai Universității de Stat din Comrat și ai Centrului de Cercetări Științifice „M. V. Marunevici”, cadre didactice, precum și experți naționali și internaționali.

Ivan Duminica, șef al Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC și coordonator al Grupului de lucru, a subliniat că „intervențiile sunt țintite pentru a dezvolta competențele lingvistice, a moderniza resursele educaționale și a consolida capacitățile instituționale în autonomie găgăuză”.

Experții au evidențiat importanța colaborării între instituții și implicarea mediului academic și educațional în implementarea planului. Propunerile formulate în cadrul consultărilor vor fi integrate în versiunea finală a documentului, care va ghida politicile de păstrare și dezvoltare a limbii găgăuze în autonomie pentru următorii doi ani.


Conform datelor statistice, limba găgăuză este predată în 44 de școli din UTA Găgăuzia, fiind studiată de peste 12 mii de elevi, iar în 56 de grădinițe aproape 5 mii de copii participă la activități educaționale în limba găgăuză, cu sprijinul a peste 70 de cadre didactice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un american a cumpărat un ceas cu numele lui Trump pentru soție, dar a primit un produs cu erori

Un susținător al președintelui american a primit un ceas pe care numele „Trump” apărea incomplet. Compania a promis înlocuirea produsului și a oferit un...

Ce legume pot fi plantate în iunie și recoltate la sfârșitul verii

Un expert în grădinărit explică ce legume pot fi plantate în luna iunie și recoltate la sfârșitul verii. Cunoscut drept Heritage Garden Botanicals, un expert...

Croația introduce restricții dure la alcool

Croația interzice vânzarea de alcool noaptea în zonele turistice aglomerate. Noua lege permite autorităților locale să impună restricții între orele 20:00 și 06:00. Măsura...

‘Medicină animală’: un spital de psihiatrie folosește măgari în scop terapeutic

Un spital de psihiatrie de lângă Paris folosește măgari în cadrul unui program de terapie asistată de animale, destinat pacienților care suferă de afecțiuni...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.