StiripesurseȘtirile zileiPlanul de investiţii în infrastructură al preşedintelui Biden a depăşit o...

Planul de investiţii în infrastructură al preşedintelui Biden a depăşit o etapă cheie în Senatul american

Publicat:

Planul de investiţii în infrastructură în valoare de de 1,2 trilioane de dolari al preşedintelui Joe Biden a depăşit sâmbătă o etapă cheie în Senatul american, unde adoptarea sa pare de acum garantată, urmând să fie trimis în Camera Reprezentanţilor, transmit AFP şi EFE, potrivit agerpres

Rezultat al mai multor luni de negocieri şi al unui consens mai rar obţinut între senatorii republicani şi cei democraţi, acest plan prevede 550 de miliarde de dolari în cheltuieli federale pentru drumuri, poduri, transport, precum şi internet de mare viteză şi combaterea schimbărilor climatice.

Citește și : Italia ÎNĂSPREŞTE regulile covid pentru profesori şi pentru călătoriile cu trenul

Acesta valorează 1,2 trilioane de dolari – echivalentul PIB-ului Spaniei în 2020, dacă luăm în considerare reorientarea altor finanţări publice existente.

Cu votul a 67 de senatori (18 republicani, inclusiv liderul Mitch McConnell, şi 49 de democraţi) şi opoziţia altor 27, Senatul a decis să pună capăt dezbaterii asupra proiectului de lege. Astfel, prin acest vot, au aprobat limitarea dezbaterii asupra acestei iniţiative, ceea ce poate deschide calea unei posibile aprobări, deşi nu s-a stabilit deocamdată în mod clar când va avea loc votul final.


Pentru acest vot procedural era nevoie de 60 de voturi. Numărul de voturi favorabile obţinut sâmbătă marchează un pas decisiv, deoarece evidenţiază şansele foarte mari ca textul să fie adoptat ulterior cu o majoritate simplă (51 voturi) în Senat. Dar textul intră acum într-o altă etapă procedurală şi ar putea exista noi voturi pentru amendamente.

Votul a avut loc după o săptămână de deliberări cu privire la amendamentele individuale depuse de diferiţi senatori şi după ce s-a ajuns la un acord cu privire la textul final de 2.700 de pagini, duminica trecută.

Prin urmare, votul final ar putea avea loc la începutul săptămânii sau poate chiar la acest sfârşit de săptămână, regulile foarte flexibile ale Senatului american făcând posibilă accelerarea procedurilor, cu condiţia obţinerii unanimităţii.

Acordul “reprezintă o investiţie istorică”, a scris sâmbătă pe Twitter Joe Biden.”Nu ne putem permite să nu-l punem în practică”.

Biden a asigurat că acest proiect, împreună cu planul său “Rebuild Better”, va crea în medie “două milioane de locuri de muncă bine plătite în fiecare an în următorul deceniu”.

Adoptarea acestui proiect ar oferi o victorie răsunătoare preşedintelui democrat de la Casa Albă, care mizează pe redresarea economică şi lupta împotriva ravagiilor pandemiei de COVID-19.

În schimb, fostul preşedinte republican Donald Trump a opinat sâmbătă că acest acord este “o ruşine”.

“Va fi foarte dificil pentru mine să susţin pe cineva suficient de prost pentru a vota în favoarea acestui acord”, a ameninţat Trump într-o declaraţie, în contextul în care fostul preşedinte continuă să fie foarte popular în rândul alegătorilor republicani, iar alegerile la jumătatea mandatului (“midterms”) din 2022 se apropie.

Citește și : Fratele lui Aleksei Navalnîi a fost condamnat la închisoare

Republicanii care susţin proiectul sunt însă conştienţi că aceste investiţii sunt foarte populare în rândul alegătorilor, iar influentul lider republican Mitch McConnell a apărat sâmbătă un text imperfect, dar care reprezintă rezultatul unui “compromis”.

În luna martie, preşedintele Biden propusese o investiţie în valoare de 2,3 trilioane de dolari, dar Casa Albă a trebuit să reducă suma propusă ca urmare a criticilor republicanilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fenomen misterios. Un lac dispărut a reapărut brusc după 130 de ani, apoi s-a evaporat din nou

Un lac dispărut a reapărut brusc, înghițind terenuri agricole, drumuri și linii electrice, înainte de a se scufunda din nou în mod misterios. Pe o...

‘Nostradamusul Chinei’ despre dosarele OZN ale lui Trump: ‘Sunt prostii totale’

„Prostii totale" - este verdictul futuristului chinez Jiang Xueqin despre dosarele OZN declasificate de administrația Trump. Analistul, cunoscut drept „Nostradamusul Chinei", a prezis corect...

Fenomenul enigmatic care poate fi observat pe cer doar vara, după apusul soarelui

Nefiind semnalate observații înainte de 1885, norii noctilucenți au fost asociați cu activitatea vulcanică, poluarea sau schimbările climatice. Odată cu sosirea verii în emisfera nordică,...

Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit la Londra

Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit  la Londra, potrivit publicațiilor britanice The Sun și Daily Mail. Presa din Marea Britanie scrie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.