StiripesurseȘtirile zileiPlățile fără numerar devin obligatorii pentru unii agenți economici

Plățile fără numerar devin obligatorii pentru unii agenți economici

Publicat:

Unii agenți economici din Republica Moldova trebuie să asigure posibilitatea efectuării plăților fără numerar în subdiviziunile în care, pe parcursul anului calendaristic precedent, au înregistrat venituri de peste 500 de mii de lei din activități comerciale sau prestări de servicii, termenul-limită pentru conformare fiind 1 iulie 2026, potrivit Moldova 1.

Citește și: Atenție! PTF Vulcănești își sistează temporar activitatea

Prevederile legale nu se aplică subdiviziunilor în care toate plățile au fost efectuate exclusiv fără numerar, cu excepția celor realizate de băncile comerciale. De asemenea, sunt exceptate subdiviziunile amplasate în sate și comune, cu excepția celor care fac parte din municipii și orașe, precum și asociațiile de economii și împrumut și organizațiile de creditare nebancară.

Serviciul Fiscal de Stat avertizează că nerespectarea acestei cerințe legale atrage sancțiuni contravenționale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Buzu, despre reforma administrației publice locale: „Nimeni nu pierde satul”

Satele rămân - primăriile se unesc. Acest lucru înseamnă mai mulți bani gestionați împreună și servicii mai bune pentru toți cetățenii. Mesajul a fost...

Se fac 86 de ani de la ocupația sovietică din 28 iunie 1940 – ziua în care Basarabia a fost ruptă din România

La 86 de ani de la ultimatumul sovietic care a schimbat destinul Basarabiei, românii de pe ambele maluri ale Prutului comemorează una dintre cele...

La un pas de tragedie! O fetiță era să se înece după ce și-a prins părul în sistemul de aspirație a unei piscine

O fetiță a fost preluată de ambulanță după ce a fost scoasă în stare inconștientă din piscina unui complex de agrement. Cazul a fost...

Măsuri sporite de protecție în Armată. Canicula schimbă regimul militarilor

Măsuri sporite de protecție a efectivului pentru perioada caniculară. Conducerea Armatei Naționale precizează că, în urma avertizării meteo de cod portocaliu și roșu de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.