StiripesurseȘtirile zileiPloile îndelungate, mediul propice pentru dezvoltarea bolilor și dăunătorilor la plante

Ploile îndelungate, mediul propice pentru dezvoltarea bolilor și dăunătorilor la plante

Publicat:

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) avertizează producătorii agricoli și deținătorii de terenuri că precipitațiile abundente și umiditatea ridicată din ultima perioadă creează condiții favorabile pentru apariția și răspândirea bolilor și dăunătorilor la plante.

Potrivit instituției, în astfel de condiții meteorologice crește semnificativ riscul dezvoltării bolilor fungice și bacteriene, precum mana, făinarea, alternarioza, antracnoza și diverse tipuri de putregaiuri. Acestea pot afecta culturile de câmp, legumele, precum și plantațiile pomicole și viticole.

Citeşte şi: O dronă neidentificată a EXPLODAT în Orhei – Stiripesurse.md

Totodată, umiditatea excesivă favorizează înmulțirea unor dăunători precum melcii, limacșii și afidele, care pot provoca pierderi importante de recoltă.

Pentru prevenirea și limitarea pagubelor, ANSA recomandă monitorizarea permanentă a stării fitosanitare a culturilor, îndepărtarea și distrugerea părților de plante afectate, precum și efectuarea lucrărilor agrotehnice care asigură o bună aerisire a culturilor. De asemenea, agricultorii sunt îndemnați să evite lucrările pe terenuri excesiv de umede și să aplice la timp tratamente fitosanitare cu produse omologate, procurate din surse autorizate și utilizate conform instrucțiunilor.


Instituția mai subliniază necesitatea respectării normelor de utilizare a produselor de protecție a plantelor și a perioadelor de pauză prevăzute.

ANSA îndeamnă fermierii să manifeste vigilență sporită și să solicite consultanță de specialitate la apariția primelor simptome de boală sau atac al dăunătorilor, subliniind că intervenția timpurie contribuie la reducerea pierderilor de producție și la menținerea sănătății culturilor.

61ec2c8ce8b6bc5745c64a32bbfb55c3

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Energocom a cumpărat mai puțină energie în mai, dar la un preț mai mare

Compania energetică de stat Energocom a achiziționat 308.900 MWh de energie electrică în luna mai, cu 24.600 MWh mai puțin decât în aprilie. Prețul...

Vreme frumoasă în următoarele 24 de ore

Vremea se va menține stabilă și predominant frumoasă în Republica Moldova în următoarele 24 de ore. Potrivit prognozei emise de Autoritatea de Meteorologie și...

Un minor a fost prins la ghidonul unui ATV

Un minor de 13 ani a fost depistat la ghidonul unui ATV în satul Vulcănești, raionul Nisporeni. Acesta nu avea permis de conducere și...

Bunuri nedeclarate descoperite la vama Leușeni

Funcționarii postului vamal Leușeni au documentat mai multe tentative de transportare ilicită a unor bunuri, pe sensul de intrare în Republica Moldova. Printre mărfurile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.