StiripesurseȘtirile zileiPoliţia canadiană anchetează o femeie pentru tentativa de otrăvire a preşedintelui...

Poliţia canadiană anchetează o femeie pentru tentativa de otrăvire a preşedintelui Trump

Publicat:

O unitate specializată a poliţiei federale canadiene a efectuat luni o percheziţie în regiunea oraşului Montreal în legătură cu scrisoarea otrăvită adresată preşedintelui american Donald Trump, precum şi cu alte cinci scrisori similare trimise în Texas, informează AFP citând surse poliţieneşti, potrivit agerpres.

Percheziţia, parte a unei solicitări de asistenţă din partea poliţiei federale americane, urmează arestării unei suspecte în timp ce încerca să intre în SUA din Canada. Femeia, care purta o armă de foc în timpul arestării, trimisese un plic adresat preşedintelui Trump ce conţinea ricină, precum şi alte scrisori otrăvite la cinci adrese din Texas.

Citeşte şi: Algeria interzice un cunoscut post de televiziune francez

“Pot confirma că plicuri ce conţin ricina otrăvitoare şi mortală mi-au fost trimise prin poştă mie şi la trei membri din echipa mea”, a declarat pe Twitter Eddie Guerra, şeriful comitatului Hidalgo din statul Texas, care a precizat că nimeni nu a avut de suferit.

Suspecta este Pascale Ferrier, în vârstă de 53 de ani, cetăţean canadian de origine franceză, potrivit presei canadiene.


Apariţia sa în instanţa americană, programată pentru luni, a fost amânată, urmând să aibă loc marţi după-amiază.

Potrivit CBC, suspecta a fost anterior condamnată la închisoare în SUA după ce a fost prinsă conducând cu permis de conducere fals.

Poliţia canadiană nu a dorit să divulge dacă apartamentul situat într-o clădire din Longueuil, la sud de Montreal, şi care a fost percheziţionat luni, este locuinţa suspectei.

Citeşte şi: Adio viaţă de noapte! Anglia îşi ÎNCHIDE mai devreme barurile, pub-urile şi restaurantele

Ricina, otravă produsă prin prelucrarea boabelor de ricin, este fatală chiar şi în doze mici dacă este înghiţită, inhalată sau injectată şi nu are antidot.

Toată corespondenţa adresată Casei Albe este inspectată şi sortată în nişte depozite din apropierea capitalei federale Washington, plicul ucigaş fiind astfel interceptat înainte de a ajunge la reşedinţa preşedintelui american.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.