Poliţia columbiană a reprimat cu o “violenţă disproporţionată” manifestaţiile din 2020

Publicat:

Poliţia columbiană a reprimat cu o “violenţă disproporţionată” manifestaţiile sociale din septembrie 2020 din capitala Columbiei, care s-au soldat cu 14 morţi, potrivit unui raport independent remis luni primăriei din Bogota, informează AFP, potrivit agerpres.

În timpul “nopţilor de teroare”- care au urmat morţii unui bărbat de 43 de ani după violenta sa arestare de către doi poliţişti, arestare a cărei înregistrare video a declanşat trei zile de revolte la Bogota – poliţia “a reacţionat într-un mod disproporţionat, ilegal şi neconform cu principiul umanităţii”, a declarat Carlos Negret, raportorul anchetei finanţate şi susţinute “metodologic” de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).


Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Indonezia (VIDEO) – Black News

“Poliţia a crezut că ea poate să rănească, să ucidă, fără nicio consecinţă”, a adăugat Negret, fost avocat al poporului (ombudsman).

Trei sute de civili şi 216 de agenţi ai forţelor de ordine au fost de asemenea răniţi, în timp ce 76 de posturi de poliţie au fost distruse. Raportul denunţă de asemenea “violenţe” faţă de poliţie.

Citeşte şi: LISTA ROŞIE va fi eliminată după doar două săptămâni – Black News

Acest raport este “dureros”, însă “necesar pentru a ne salva şi a ne reconstrui democraţia”, a declarat primăriţa capitalei Bogota, Claudia Lopez. Ea a îndemnat la “justiţie” şi i-a cerut preşedintelui Ivan Duque să recunoască violenţele poliţiei şi să ţină cont de recomandările raportului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris De la Louvre la Musée d’Orsay, Parisul are, fără îndoială, unele dintre cele mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.