StiripesurseȘtirile zileiPoliția semnalează imixtiuni în investigarea dispariției adolescentei din Râșcani

Poliția semnalează imixtiuni în investigarea dispariției adolescentei din Râșcani

Publicat:

Cazul minorei din raionul Râșcani a ajuns de o rezonanță publică mare fiind bazat pe date eronate și fiind expus la maxim un copil, fapt care va fi documentat prin prisma legii.

Citește și: Minor de 15 ani – ucis la Dodnușeni

Precizările au fost făcute astăzi de Inspectoratul General al Poliției (IGP), potrivit MOLDPRES.

IGP a subliniat că, în cast caz, toate circumstanțele ar fi fost clare mult mai devreme, imediat ce minora a fost adusă acasă, dacă „activista Diana Cibotari nu ar fi făcut imixtiune în activitatea polițiștilor”.

„Respectiva persoană a interzis atât fetei, cât și băiatului, care a condus-o acasă și care a fost prezent pe tot parcursul nopții, să discute cu polițiștii. Mai mult, aceasta intervenea de fiecare dată când oamenii legii încercau să vorbească cu copiii, invocând faptul că sunt minori. Astfel, acest caz a ajuns de o rezonanță publică mare, fiind bazat pe date eronate și fiind expus la maxim un copil, fapt care va fi documentat prin prisma legii”, a anunțat IGP.


O minoră de 15 ani a fost anunțată ieri dispărută, după ce a fost urcată de tatăl său, la Corlăteni, raionul Râșcani, într-un automobil de ocazie, cu destinația Chișinău, unde, conform declarațiilor acestuia, la Gara de Nord urma să o întâlnească mama.

Oamenii legii au stabilit că adolescenta și-a petrecut întreaga zi în compania prietenului său. Tânărul este persoana care, ulterior, a condus-o acasă și a indus în eroare oamenii legii prin declarațiile făcute, susținând că ar fi găsit-o în raionul Orhei.

În urma expertizei, medicul-legist nu a depistat urme caracteristice violenței și nici leziuni cu caracter sexual pe corpul minorei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

Ucrainean căutat de autoritățile din România, depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean ucrainean în vârstă de 41 de ani, căutat de autoritățile...

38 de hectare de grâu, distruse de un incendiu în apropierea satului Purcari

Un incendiu de proporții a mistuit aproape 38 de hectare de grâu în apropierea satului Purcari, raionul Ștefan Vodă. Flăcările ar fi pornit de...

Mihai Isac, despre decizia Curții Constituționale privind autonomia găgăuză: ‘Nu a interzis alegerile. Nu a desființat instituțiile locale. Și, surpriză, nu a șters Găgăuzia...

Jurnalistul și realizatorul emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova, Mihai Isac, critică narativele promovate de unele surse pro-ruse după decizia Curții Constituționale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.