StiripesurseȘtirile zileiPoliţişti din Guatemala ARESTAŢI pentru trafic de migranţi

Poliţişti din Guatemala ARESTAŢI pentru trafic de migranţi

Publicat:

Şapte poliţişti guatemalezi acuzaţi că aparţin unei reţele de trafic de migranţi în drum spre Statele Unite au fost arestaţi luni, împreună cu aproximativ 15 presupuşi membri ai reţelei, a anunţat poliţia, notează AFP, potrivit agerpres.

“Grupul de delincvenţi lua în primire migranţi din diferite ţări la punctele de trecere a frontierei Guatemalei cu El Salvador şi Honduras. Apoi asigurau transportul până la frontiera cu Mexicul”, a precizat într-o conferinţă de presă, Adal Rodriguez, director adjunct al serviciului de anchetă penală al poliţiei.

Citeşte şi: Preşedintele german face o vizită surpriză la Kiev – Black News

Arestările au fost realizate în cadrul unei acţiuni care a inclus 69 de percheziţii în toată ţara, a adăugat el.

Ancheta, care a început după un denunţ în aprilie 2021, a primit sprijin din partea biroului american de anchete de securitate naţională (HSI) de pe lângă ambasada Statelor Unite în Guatemala, a indicat parchetul de la Ciudad de Guatemala într-un comunicat.


Guatemala, de unde mii de locuitori încearcă să ajungă în Statele Unite în fiecare an, este şi o ţară de tranzit pentru migranţii ilegali în căutarea visului american de a scăpa de mizeria şi violenţa din ţările lor.

Autorităţile guatemaleze şi-au intensificat controalele în ultimele săptămâni din cauza creşterii exponenţiale a numărului de migranţi, în special venezueleni, în drum spre frontiera cu Mexicul.

Zeci de migranţi venezueleni aflaţi în tranzit în Guatemala au cerut recent să se întoarcă în ţara lor, după ce Washingtonul a anunţat că venezuelenii intraţi ilegal în Statele Unite vor fi pe viitor expulzaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.