StiripesurseSocialPolițiștii au descoperit o „speluncă” de droguri într-un apartament din sectorul...

Polițiștii au descoperit o „speluncă” de droguri într-un apartament din sectorul Botanica: un bărbat de 52 de ani, reținut

Publicat:

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Botanica au destructurat activitatea ilegală a unui bărbat de 52 de ani, bănuit că și-a transformat apartamentul într-un veritabil punct de consum și distribuție a drogurilor.

Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, suspectul permitea accesul mai multor persoane în locuința sa și le punea la dispoziție dispozitive artizanale pentru consumul substanțelor narcotice. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat pachețele cu PVP („sare”), accesorii utilizate pentru consumul drogurilor, dar și telefoane mobile care ar indica implicarea bărbatului în activități de comercializare.

În apartament au fost depistate și alte nouă persoane, cu vârste între 18 și 37 de ani, aflate în interior în momentul intervenției poliției.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă vinovăția lui va fi demonstrată, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la patru ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România va participa la Eurovision Song Contest 2027, după rezultatul obținut la ediția din acest an

Consiliul de Administrație al Televiziunii Române a aprobat participarea României la ediția din 2027 a Eurovision Song Contest, decizia fiind adoptată în ședința din...

‘Infernul incendiilor de vegetație’. O problemă veche a Europei, începută acum 201 milioane de ani

Extincția în masă de la sfârșitul Triasicului, produsă în urmă cu aproximativ 201 milioane de ani, este asociată cu erupții vulcanice uriașe legate de...

Privitul excesiv la televizor, asociat cu leziuni cerebrale și probleme de memorie

Expresia „Oprește televizorul, îți strică creierul!” a fost auzită în multe familii de-a lungul generațiilor. Deși formularea este exagerată, un nou studiu sugerează că...

UE aprobă preluarea Warner Bros. Discovery de către Paramount, însă tranzacția rămâne blocată în SUA

Comisia Europeană a aprobat miercuri preluarea grupului Warner Bros. Discovery (WBD) de către Paramount, într-o tranzacție evaluată la 111 miliarde de dolari, după ce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.