StiripesurseJustiţiePolițiștii îndeamnă cetățenii să-și securizeze locuințele pleacă în vacanță

Polițiștii îndeamnă cetățenii să-și securizeze locuințele pleacă în vacanță

Publicat:

Polițiștii îndeamnă cetățenii să-și securizeze locuințele, în contextul în care pe parcursul verii majoritatea oamenilor pleacă în vacanță, iar furturile se întețesc, comunică MOLDPRES.

Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Oxana Todiriță, a îndemnat cetățenii să-și asigure casa cu sisteme de supraveghere video și alarmă, iar uşile cu sisteme de închidere.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

„În cazul în care locuiți la parter sau la sol, este important să asigurați geamurile cu gratii. Dacă pierdeți cheia de la casă, înlocuiți întregul sistemul de închidere. În absența de la domiciliu, închideți întotdeauna ferestrele și ușile balcoanelor. Montaţi la vedere plăcuţe de atenţionare cu privire la existenţa unui sistem de securitate”, a spus Oxana Todiriță.

De asemenea, oamenii legii îndeamnă cetățenii să nu facă publică plecarea de acasă pe rețelele de socializare, întrucât aceasta constituie o invitație deschisă pentru hoți.


„În perioada lipsei îndelungate de acasă, rugați pe cineva apropiat să colecteze facturile, pentru a nu crea suspiciuni infractorilor. Totodată, rugați vecinii să supravegheze locuinţa în timpul lipsei. Atunci când observați persoane străine în preajma blocului, nu ezitați să întrebați pe cine caută, aceste întrebări îi descurajează pe rău-făcători. La fel, folosiți interfonul cu atenție și permiteți doar persoanelor cunoscute să intre în scara blocului. Nu deschideți uşa necunoscuţilor, indiferent cine pretind că sunt. Este foarte important să instruiți copiii să nu deschidă uşa persoanelor străine, indiferent cum motivează prezența lor”, a afirmat Oxana Todiriță.

La fel, polițiștii avertizează și despre faptul că automobilul personal poate deveni ținta unei infracțiuni.

„În cazul lipsei îndelungate, parcați autoturismul în locuri special amenajate şi iluminate, pentru a fi în siguranță. Nu lăsați la vedere obiecte de preț – bani, genți, telefoane, sisteme GPS – aceste lucruri materiale tentează hoții să comită infracțiuni. Dotați autoturismul cu un sistem de alarmă performant”, a explicat ofițerul de presă al IGP.

Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

Totuși, dacă ați devenit victima unei infracțiuni, anunţaţi de urgenţă poliţia şi nu pătrundeţi în câmpul infracţional pentru a nu şterge probele lăsate de făptaș.

„În multe cazuri, victima sau alte rude doresc să verifice ce obiecte lipsesc, prin aceasta distrugând probele existente. Puneți la dispoziţia poliţiei cât mai multe date relevante, precum: persoanele suspecte care s-au aflat în preajma locuinţei sau cele care au cunoscut faptul că victima lipseşte de acasă. După cercetarea de către poliţie a locului infracţiunii, examinaţi cu atenţie locuinţa şi furnizaţi-le  caracteristicile de identificare ale bunurilor furate”, a menționat Oxana Toderiță.

În situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să contacteze Serviciul 112.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

21 iulie: Ziua mondială junk food

Această sărbătoare controversată este dedicată mâncării nesănătoase și este celebrată mai ales în SUA. În ziua de astăzi, mâncarea de tip junk food este principala...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.