Politolog român: Aderarea la UE ar putea scoate Moldova din impasul în care se află

Aderarea la UE ar putea scoate Moldova din impasul în care se află, afirmă politologul român, Cristian Pîrvulescu. În cadrul unui interviu, expertul a subliniat că liderii europeni vor da în câteva zile undă verde deschiderii negocierilor de aderare la blocul european atât pentru Moldova, cât și pentru Ucraina.

„Moldova se află într-un impas care este rezultatul contextului geopolitic special al regiunii geografice în care se află, a raporturilor cu fosta Uniune Sovietică și cu Rusia, războiului din Ucraina”, a declarat expertul pentru Radio Moldova.

Citeşte şi: Ce se mai aude despre televiziunile suspendate ale lui Șor și Plahotniuc

De asemenea, acesta susține că, din toate aceste lucruri, „integrarea europeană poate salva Moldova”.

„Așteptăm ca săptămâna viitoare Comisia Europeană să dea undă verde pentru începerea negocierilor de aderare, care ar putea fi relativ scurte, deși ne-am putea aștepta ca între cinci și șapte ani Moldova, alături de Ucraina, să adere la UE, poate cu încă alte state”, a declarat Cristian Pîrvulescu.

Comisia Europeană va face public pe 8 noiembrie un raport privind modul în care Republica Moldova și Ucraina îndeplinesc condițiile pentru lansarea negocierilor de aderare. Liderii blocului comunitar urmează să ia o decizie în acest sens la summitul Consiliului European din decembrie.

Citeşte şi: Vladimir Voronin ar fi fost internat în spital – Stiripesurse.md

This post was last modified on 04/11/2023 14:54 14:54

Tags: comisia europeanaMoldovarepublica moldovaucrainaUE
Categorii: ExternePoliticăȘtirile zileiU.E.