StiripesurseExternePolonezii protestează împotriva legii care interzice avortul

Polonezii protestează împotriva legii care interzice avortul

Publicat:

Manifestaţii au vizat duminică numeroase biserici catolice din Polonia, în a patra zi de proteste contra unei interdicţii cvasitotale a avortului în această ţară membră a Uniunii Europene, transmite AFP, potrivit agerpres.

Demonstranţii au scandat ‘Barbarii!’ într-o biserică din Poznan (vestul Poloniei), potrivit unui video postat pe social media, o scenă care s-a repetat în această ţară majoritar catolică.

Citeşte şi: EXPLOZIE de cazuri asimptomatice în China

Media locale au publicat fotografii cu graffiti desenate pe zidurile unor biserici din Varşovia, principalul slogan al manifestanţilor fiind ‘Iadul femeilor’.

Mii de persoane, în special femei, s-au strâns duminică şi la Cracovia, Gdansk, Lodz, Rzeszow, precum şi în zeci de oraşe mai mici tradiţional conservatoare.


Protestatarii au reacţionat astfel la decizia luată joi de Tribunalul constituţional conform căreia avortul din cauza malformaţiilor congenitale contravine Constituţiei, instituind un cadru legal echivalent practic cu interdicţia întreruperii sarcinii în ţara predominant catolică.

După intrarea în vigoare a verdictului, avortul va mai fi permis doar în caz de viol, incest sau existenţa unei ameninţări la viaţa şi sănătatea mamei.

Citeşte şi: Maduro dă peste cap lumea medicală: Venezuela a descoperit LEACUL împotriva covidului!

Valorile conservatoare au jucat un rol tot mai mare în viaţa publică din Polonia după ce partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) a venit la putere, în urmă cu cinci ani, promiţând apărarea caracterului tradiţional catolic al naţiunii. Limitarea dreptului la avort este o ambiţie veche a partidului, dar fostele propuneri legislative nu au avut sorţi de izbândă din cauza reacţiei publice de condamnare a iniţiativei.

Oficial, în Polonia au loc anual puţin sub 2.000 de avorturi, marea majoritate dintre acestea fiind efectuate din cauza unor malformaţii ale fătului. Organizaţiile pentru apărarea drepturilor femeilor estimează că, în realitate, în fiecare an peste 200.000 de proceduri de avort sunt realizate ilegal sau în străinătate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ungaria anchetează un credit de un miliard de euro acordat de fostul guvern Macedoniei de Nord

Ungaria anchetează un credit de un miliard de euro acordat Macedoniei de Nord prin banca Eximbank aflată în proprietatea statului în termeni foarte favorabili...

Bruxelles-ul vrea să reinventeze Europa socială

Comisia Europeană relansează Pilonul european al drepturilor sociale, la nouă ani de la proclamarea sa. În contextul dezvoltării inteligenței artificiale și al crizei puterii de...

Fedorov, a cărui demitere a generat proteste, a refuzat alte funcții în urma unei întâlniri cu Zelenski și insistă să fie reinstalat pe postul...

Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, a cărui demitere săptămâna trecută a stârnit proteste, a insistat joi să fie reinstalat pe poziţie şi...

Mașinile Mercedes riscă să fie interzise la vânzare în SUA

Producătorul auto german Mercedes-Benz s-ar putea confrunta cu interzicerea vânzării mașinilor sale în SUA, după adoptarea legislației de către un Comitet al Senatului american,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.