StiripesurseExternePolonia infirmă pătrunderea unei drone ruseşti în spaţiul său aerian, după...

Polonia infirmă pătrunderea unei drone ruseşti în spaţiul său aerian, după 10 zile de cercetări

Publicat:

Polonia infirmă pătrunderea unei drone ruseşti în spaţiul său aerian, după 10 zile de cercetări

Polonia a retras joi afirmaţii anterioare conform cărora o dronă ar fi pătruns în spaţiul său aerian în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei luna trecută, după zece zile de analize şi de căutări ale obiectului care nu au condus la niciun rezultat, transmit agenţiile Reuters şi AFP.

O ţintă semnalată drept un “aparat zburător”, a priori o dronă de atac Shahed de producţie iraniană, a apărut pe 26 august pe radarele armatei poloneze, care a primit ulterior reproşuri că nu a doborât-o. În explicaţiile oferite de armată, aceasta menţionează că din cauza condiţiilor meteo acel obiect nu putea fi identificat cu certitudine, astfel că doborârea lui ar fi implicat riscul doborârii unei ţinte civile, cum ar fi de pildă un avion uşor, potrivit stiripesurse.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

În cele din urmă, căutările ample efectuate la sol nu au condus la nicio urmă de dronă. “Ca rezultat al activităţilor analitice desfăşurate, afirm în prezent cu un mare grad de probabilitate că nu a existat o încălcare a spaţiului aerian al Republicii Polonia pe 26 august”, a declarat joi presei şeful comandamentului operaţional al armatei poloneze, generalul Maciej Klisz. Totuşi, el a avertizat că astfel de încălcări pot surveni în viitor în cursul atacurilor aeriene ruseşti asupra Ucrainei.

În timpul unui astfel de atac, la sfârşitul anului 2022, o rachetă antiaeriană de producţie rusească S-300, dar aflată în dotarea armatei ucrainene, a căzut pe teritoriul polonez şi a provocat acolo doi morţi după ce şi-a ratat ţinta. De asemenea, un obiect găsit în aprilie 2023 într-o pădure din apropierea satului polonez Zamosc a fost descris ca fiind o rachetă rusească, iar în luna precedentă Polonia a acuzat Rusia că i-a încălcat spaţiul aerian cu o rachetă de croazieră lansată asupra unei ţinte din vestul Ucrainei.


Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

Generalul Maciej Klisz a mai declarat joi că vor fi efectuate analiza suplimentare ale algoritmilor sistemelor radar pentru optimizarea acestora şi prevenirea apariţiei imaginilor ambigue.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.