StiripesurseExternePolonia îşi reduce cheltuielile militare din cauza deficitului bugetar

Polonia îşi reduce cheltuielile militare din cauza deficitului bugetar

Publicat:

Bugetul polonez al Apărării va fi anul acesta de 3,8% din PIB, faţă de 4,1% cât era preconizat iniţial, revizuire determinată de deficitul bugetar, a anunţat luni viceministrul polonez al apărării Pawel Bejda, relatează agenţia EFE.

După invazia rusă asupra Ucrainei, Polonia s-a lansat într-un program costisitor de înarmare, pentru care şi-a sporit bugetul Apărării la mai mult decât dublu faţă de ţinta de 2% din PIB asumată în cadrul NATO şi a încheiat numeroase contracte pentru achiziţii masive de armament, în special cu SUA şi Coreea de Sud, potrivit stiripesurse.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Guvernul de la Varşovia bugetase pentru anul în curs să aloce 4,1% din PIB pentru Apărare, iar alocarea promisă pentru anul viitor urca până la 4,7% din PIB. “S-a sperat iniţial că cheltuielile vor depăşi 4,1% din PIB, dar acest obiectiv nu va fi atins”, a spus viceministrul Pawel Bejda. Chiar şi aşa, a adăugat el, Polonia tot va avea cel mai mare buget al Apărării raportat la PIB în rândul ţărilor NATO, inclusiv SUA.

Această reducere, a explicat acelaşi oficial, este generată de limitele bugetare impuse de Comisia pentru Apărare Naţională din parlament asupra plăţilor anticipate către companiile furnizoare.


Din cauza deficitului bugetar, guvernul polonez a cerut Comisiei Europene să excludă cheltuielile militare din calculul acestui deficit, întrucât depăşirea pragului de deficit de 3% din PIB poate conduce la deschiderea de către executivul comunitar a unei proceduri de deficit excesiv împotriva Poloniei.

În decembrie 2023, fostul guvern polonez a anunţat că miniştrii de finanţe ai statelor UE au convenit un tratament special faţă de cheltuielile de Apărare ale Poloniei, respectiv pentru cheltuielile de înzestrare cu armament.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

Acel acord a permis Poloniei să-şi crească bugetul Apărării fără a risca sancţiuni europene, dar luna trecută Comisia Europeană a confirmat că această excepţie va lua sfârşit.

Deficitul bugetar al Poloniei pentru anul în curs este estimat la 5,7% din PIB, iar cel prognozat pentru anul viitor de 5,5% din PIB.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

Ignatiev refuză să vină la Chișinău şi invocă motive de securitate

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, a refuzat să vină la Chișinău pentru discuții cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Așa-numitul ministru de externe...

Noul premier cere oprirea controalelor sufocante asupra antreprenorilor

Premierul Vasile Tofan a cerut Guvernului să vină, până la 9 septembrie, cu un set de măsuri pentru reducerea controalelor abuzive sau excesive asupra...

Republica Moldova și Germania facilitează recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Începând cu 17 iulie, Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine (Convenția privind Apostila) se aplică...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.