StiripesurseExternePolonia redeschide grădiniţele din ţară, dar menţine majoritatea restricţiilor

Polonia redeschide grădiniţele din ţară, dar menţine majoritatea restricţiilor

Publicat:

Polonia va redeschide grădiniţele şi va permite practicarea sporturilor în aer liber începând de lunea viitoare, 19 aprilie, însă alte restricţii vor fi prelungite cu încă o săptămână, a anunţat miercuri ministrul sănătăţii, Adam Niedzielski, după o creştere a cazurilor de COVID-19, transmite Reuters, potrivit agerpres.

‘Acest val mătură spitalele acum (…) încă avem un vârf al numărului de cazuri chiar acum în spitale’, a spus ministrul într-o conferinţă de presă.

Citeşte şi: Cu milioane de oameni vaccinaţi zi de zi, apar şi efectele secundare rare – Black News

El a informat că hotelurile vor rămâne închise până la 3 mai, în timp ce alte restricţii vor fi prelungite până la 25 aprilie.

‘De lunea viitoarea, copiii vor putea reveni în grădiniţe şi creşe’, a afirmat Niedzielski.


Polonia a impus restricţii la nivel naţional de la mijlocul lunii martie, închizând teatrele, mall-urile, hotelurile şi sălile de cinema, urmate de grădiniţe şi frizerii.

Polonia a raportat miercuri încă 803 decese asociate COVID-19, al doilea cel mai grav bilanţ după cel de 954 de decese din weekend-ul de Paşte, care includea decesele din urmă cu mai mult de o zi. Numărul de infectări noi cu coronavirus a fost de 21.283.

Citeşte: Parlamentul European îi cheamă la ordine pe Ursula von der Leyen Charles Michel – Black News

Întrebat despre vaccinul anti-COVID-19 de la Johnson & Johnson, ministrul a spus că Polonia îl va utiliza, în conformitate cu recomandările Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA). ‘Din punctul de vedere al EMA, beneficiile sunt mai mari decât riscurile’, a adăugat el.

Aproximativ 120.000 de doze din acest vaccin urmau să fie livrate miercuri în Polonia, a transmis marţi agenţia oficială de presă PAP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Operațiune de sabotaj a ucrainenilor, camuflată cu ajutorul unui film pentru adulți

O operațiune de sabotaj urma să fie camuflată cu ajutorul unui film pentru adulți. Ideea a aparținut ucrainenilor care au susținut că vor să...

China afirmă că noua lege privind unitatea etnică poate viza și persoane din afara țării

Autoritățile chineze au afirmat miercuri că noua lege privind unitatea etnică oferă Beijingului dreptul de a sancționa persoane și organizații din afara teritoriului național...

Importurile UE de gaze naturale lichefiate au scăzut ușor în primul trimestru din 2026, arată datele Eurostat

În primul trimestru din 2026, importurile UE de uleiuri petroliere au rămas stabile comparativ cu media lunară din 2025, în timp ce importurile de...

Bilanț dramatic după valul de căldură din Franța: cu aproape 1.000 de morți mai mult decât în mod obișnuit

Valul de căldură care a lovit vestul Europei continuă să producă efecte grave, chiar dacă temperaturile au început să scadă în unele regiuni. Autoritățile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.