StiripesurseDiasporaPolonia şi Ungaria interzic importurile de cereale şi alimente din Ucraina,...

Polonia şi Ungaria interzic importurile de cereale şi alimente din Ucraina, decizie ce nemulţumeşte Kievul

Publicat:

Polonia şi Ungaria au decis să interzică importurile de cereale şi alte alimente din Ucraina pentru a proteja sectorul agricol local, au declarat sâmbătă cele două guverne, după ce o avalanşă a ofertei a redus preţurile în întreaga regiune, informează Reuters, potrivit agerpres

Ucraina şi-a exprimat regretul faţă de decizia poloneză, spunând că “rezolvarea diferitelor probleme prin acţiuni unilaterale drastice nu va accelera o soluţionare pozitivă a situaţiei”.

Citește și : G7 a convenit să ceară reducerea consumului de gaze şi creşterea energiei electrice

După ce invazia Rusiei a blocat unele porturi de la Marea Neagră, cantităţi mari de cereale ucrainene, care sunt mai ieftine decât cele produse în Uniunea Europeană, au ajuns să staţioneze în statele din Europa Centrală din cauza blocajelor logistice, preţurilor şi a vânzărilor pentru fermierii locali.

Într-o scrisoare adresată Comisiei Europene luna trecută, prim-miniştrii din cinci ţări est-europene au informat despre o creştere fără precedent a produselor precum cereale, seminţe oleaginoase, ouă, carne de pasăre şi zahăr şi au spus că ar trebui luate în considerare tarife la importurile agricole ucrainene.


Impactul ofertei excesive a creat o problemă politică pentru Partidul Lege şi Justiţie (PiS) din Polonia, aflat la guvernare, într-un an electoral şi cu o economie împotmolită în stagflaţie.

“Astăzi, guvernul a decis asupra unui regulament care interzice intrarea, importul de cereale în Polonia, dar şi zeci de alte tipuri de alimente (din Ucraina)”, a declarat liderul Jaroslaw Kaczynski în cadrul unei reuniuni a partidului. Lista acestor mărfuri, care va varia “de la cereale la produse din miere şi foarte, foarte multe alte lucruri”, va fi inclusă în regulamentul guvernamental, a adăugat el.

Kaczynski a declarat: “Suntem şi rămânem prieteni şi aliaţi neschimbaţi ai Ucrainei. O vom sprijini şi o susţinem. … Dar este datoria fiecărui stat, a fiecărei autorităţi, a unei autorităţi competente în orice caz, să protejeze interesele cetăţenilor săi”. Kaczynski a mai spus că Polonia este pregătită să înceapă discuţiile cu Ucraina pentru a soluţiona problema cerealelor.

Ministerul Politicii Agrare şi Alimentaţiei din Ucraina a declarat că interdicţia poloneză contrazice acordurile bilaterale existente privind exporturile şi a cerut discuţii pentru a rezolva problema.”Înţelegem că fermierii polonezi se află într-o situaţie dificilă, dar subliniem că fermierii ucraineni se află în cea mai dificilă situaţie în acest moment”, se arată într-un comunicat.

Citește și : Polonia interzice importurile de cereale şi alte produse alimentare din Ucraina

Mai târziu în cursul zilei de sâmbătă, guvernul premierului naţionalist ungar Viktor Orban s-a alăturat interdicţiei, spunând că statu-quoul va cauza daune grave fermierilor locali.

Ungaria nu a oferit detalii despre momentul în care interzicerea importurilor de cereale şi alte alimente va intra în vigoare, dar a spus că va expira la sfârşitul lunii iunie. Guvernul de la Budapesta a spus că speră la schimbări în reglementări la nivelul UE, inclusiv privind o regândire a eliminării taxelor de import pentru produsele ucrainene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.