StiripesurseȘtirile zileiPoluare severă la New Delhi pe fondul temerilor legate de impactul...

Poluare severă la New Delhi pe fondul temerilor legate de impactul acesteia asupra bolnavilor de COVID-19

Publicat:

Capitala Indiei a înregistrat sâmbătă cea mai mare creştere a numărului de cazuri de COVID-19 pe fondul avertismentelor că nivelurile ridicate ale poluării aerului pot agrava situaţia, informează DPA, potrivit agerpres.  

Un buletin al Ministerului Sănătăţii preciza că New Delhi a raportat vineri 7.178 de cazuri noi, în contextul în care totalul contaminărilor din India a ajuns la 8,5 milioane.

Citește și : Trump va contesta rezultatele scrutinului prezidenţial: ‘Nu voi renunţa niciodată la lupta pentru voi şi pentru naţiunea noastră’

Cazurile în creştere din New Delhi vin în timpul unui sezon festiv şi pe fondul creşterii sezoniere a poluării, agravată de arderea miriştilor pe terenurile agricole din jur.

Potrivit experţilor sanitari, creşterea nivelurilor de poluare – înregistrată de obicei în lunile octombrie şi noiembrie – ar avea un impact negativ asupra persoanelor care suferă de afecţiuni respiratorii asociate COVID-19.


Sâmbătă, nivelul poluării aerului la mai multe staţii de monitorizare a fost catalogat drept “sever”, capitala şi suburbiile sale fiind învăluite într-o ceaţă groasă.

Nivelurile particulelor mai mici de 2,5 micrometri, sau PM2,5 au depăşit 500 de micrograme pe metru cub la cel puţin patru staţii de monitorizare, acest nivel fiind de peste 10 ori mai mare decât cel considerat sigur de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Citește și : Biden îi cheamă pe americani ‘să se unească’: ‘Vom câştiga aceste alegeri!’

Studiile ştiinţifice au constatat că expunerea la niveluri ridicate de poluare a aerului poate creşte rata mortalităţii celor care suferă de COVID-19.

În prezent, India ocupă locul al doilea în lume, după Statele Unite, în ceea ce priveşte numărul de contaminări. Ţara a raportat 125.562 de decese asociate COVID-19, însă raportul decese/cazuri, de 1,5%, este unul dintre cele mai scăzute din lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.