StiripesurseȘtirile zileiPompeo confirmă că s-a aflat pe fir în timpul discuţiei telefonice...

Pompeo confirmă că s-a aflat pe fir în timpul discuţiei telefonice Trump-Zelenski

Publicat:

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a confirmat miercuri că s-a aflat pe fir în timpul controversatei discuţii telefonice pe care preşedintele Donald Trump a purtat-o cu omologul ucrainean Volodimir Zelenski, şeful diplomaţiei de la Washington explicând că a fost vorba despre o conversaţie legitimă care s-a axat pe priorităţile de politică ale Statelor Unite, transmite Reuters, potrivit agerpres.

În urma sesizării formulate de un lansator de alertă, democraţii au deschis o anchetă cu privire la cererea lui Trump către Zelenski, în cursul discuţiei telefonice de pe 25 iulie, de a-l investiga pe fostul vicepreşedinte american Joe Biden.

Citește și : Socialiştii lui Antonio Costa conduc în sondajele din Portugalia

‘Am fost pe fir’, le-a declarat Pompeo reporterilor, în timpul unei vizite în Italia.

Potrivit secretarului de stat, comentariile lui Trump au fost făcute în contextul politicii prin care Statele Unite urmăresc combatarea corupţiei în fostul stat sovietic, stimularea economiei sale şi ‘anihilarea ameninţării pe care o prezintă Rusia aici, în Ucraina’.


‘Ştiu exact care este politica americană cu privire la Ucraina, este remarcabil de consecventă. Vom continua să impulsionăm acest set de rezultate’, a adăugat el.

Marţi, şeful diplomaţiei americane a obiectat faţă de intenţia Camerei Reprezentanţilor de a obţine depoziţii din partea a cinci actuali sau foşti oficiali ai Departamentului de Stat, în cadrul anchetei conduse de democraţi în vederea demiterii preşedintelui, Pompeo acuzându-i pe aceştia de hărţuire şi intimidare.

Întrebat despre îngrijorările sale, Pompeo a afirmat că angajaţi ai Departamentului de Stat au fost contactaţi în mod direct de congresmeni sau de membri ai personalului acestora, spunându-li-se să nu discute cu consilierii juridici ai Departamentului.

‘Faptele la care noi am obiectat au fost cererile care încalcă profund principiile fudamentale ale separaţiei puterilor’, a afirmat Mike Pompeo.

Citește și : Baza de date a unei universităţi celebre a fost SPARTĂ de hackeri

‘Există prerogative constituţionale importante conform cărora ramura executivă trebuie să fie prezentă pentru ca să putem proteja informaţii importante, aşa încât partenerii noştri (..) să aibă încredere că informaţiile pe care le furnizează Departamentului de Stat vor continua să fie protejate’, a mai spus el.

De partea cealaltă, şefii a trei comisii din Camera Reprezentanţilor l-au acuzat pe Mike Pompeo de conduită ilegală prin intimidarea martorilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.