StiripesurseSintezePompeo consideră 'inacceptabilă' noua reducere a angajamentelor nucleare ale Teheranului

Pompeo consideră ‘inacceptabilă’ noua reducere a angajamentelor nucleare ale Teheranului

Publicat:

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a calificat vineri drept “inacceptabilă” noua reducere a angajamentelor luate de Iran pentru reglementarea activităţilor sale nucleare, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Tocmai au anunţat că vor continua să facă mai multă cercetare şi să-şi dezvolte sistemele lor de arme nucleare. Este inacceptabil”, a declarat el pentru un post de radio local cu prilejul unei deplasări în statul Kansas.

Citește și : Încă o lovitură pentru Johnson: Camera Lorzilor a adoptat legea care împiedică un Brexit fără acord

Iranul a început în mai să se retragă progresiv din obligaţiile asumate în cadrul acordului internaţional din 2015 care a avut drept obiectiv declarat să-l împiedice să dezvolte bomba atomică, în replică la retragerea americană din acest text decisă de Donald Trump, care îl consideră un acord lax şi insuficient.

Teheranul a anunţat miercuri o nouă etapă, renunţând la orice limită în cercetarea şi dezvoltarea în domeniul nuclear. Autorităţile iraniene urmează să prezinte sâmbătă în detaliu aceste noi măsuri.


Mike Pompeo s-a declarat totuşi “încrezător” că poate fi găsită o soluţie diplomatică.

Citește și : Şefa diplomaţiei suedeze părăseşte guvernul pentru a se dedica familiei

“De luni de zile, preşedintele Trump spune că este gata să se întâlnească cu liderii iranieni fără condiţii prealabile”, a reamintit el, în timp ce Franţa a angajat un efort de mediere pentru a face posibil un tete-a-tete între miliardarul republican şi omologul său iranian Hassan Rouhani la sfârşitul lui septembrie, cu prilejul Adunării generale a ONU.

“Dar suntem foarte clari în privinţa rezultatului pe care îl căutăm în caz de discuţii”, a adăugat Pompeo, denunţând încă o dată “campaniile de teroare” duse de Iran în întreaga lume, precum şi programul său de rachete balistice, considerat de asemenea “inacceptabil”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.