StiripesurseȘtirile zileiPompeo face vineri scurte vizite în Muntenegru şi Macedonia de Nord

Pompeo face vineri scurte vizite în Muntenegru şi Macedonia de Nord

Publicat:

Secretarul de stat american Mike Pompeo a început vineri un scurt turneu în Muntenegru şi Macedonia de Nord, unde va discuta despre rolul acestora în securitatea regională, dar şi despre influenţa Rusiei în cele două mici republici balcanice, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Pompeo devine prima oficialitate importantă din SUA care vizitează Muntenegrul după declararea independenţei sale în 2006 şi cel mai important demnitar american care se deplasează în Macedonia de Nord după anul 2000. În cursul serii, secretarul de stat al SUA va ajunge la Atena.

Citește și : Juncker: Este nevoie de continuarea discuțiilor privind granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord

Potrivit unor responsabili americani, Mike Pompeo va discuta despre probleme de securitate dat fiind că Muntenegrul a aderat la NATO în 2017, iar Macedonia de Nord este de aşteptat să facă acelaşi lucru până la finalul anului dacă cererea de aderare va fi ratificată.

”Ne concentrăm aici pe aliaţii NATO numărul 29 şi numărul 30. Este evidenţiată importanţa extinderii NATO, a politicii uşilor deschise. Evident, în ambele ţări, cred că vom discuta despre eforturile Rusiei de a semăna discordie acolo”, a declarat săptămâna trecută un reprezentant al Departamentului de Stat. El s-a referit la implicarea Moscovei în tentativa de lovitură de stat din Muntenegru în 2016 şi la amestecul rus în demersurile Macedoniei de Nord de a-şi soluţiona disputa cu Grecia privind denumirea ‘Macedonia’.


Doi ofiţeri de informaţii ruşi şi doi politicieni din opoziţie s-au aflat printre cele 13 persoane condamnate joi în legătură cu tentativa de lovitură de stat din Muntenegru, desfăşurată chiar în ziua alegerilor din 2016, care viza uciderea premierului şi preluarea puterii de o alianţă pro-rusă.

Citește și : Atacatorul de la prefectura poliţiei din Paris se convertise la islam ‘în urmă cu 18 luni’

Moscova a respins în mod repetat acuzaţiile privind rolul său, pe care le-a calificat drept ”absurde”.

Verdictul dat joi arată că unul dintre scopurile tentativei de lovitură de stat era să împiedice aderarea Muntenegrului la NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Canicula începe să afecteze centralele nucleare din Europa. Un reactor a fost deja oprit

Valul de căldură care afectează Europa începe să aibă efecte și asupra sectorului energetic. Franța a oprit un reactor nuclear după ce temperatura râului...

Surse Reuters: În Rusia se discută posibile lovituri asupra bazelor NATO din România

În cercurile apropiate Kremlinului se discută tot mai intens despre o posibilă escaladare a războiului din Ucraina, inclusiv despre atacuri asupra unor baze NATO...

NATO va moderniza sistemul de alimentare cu carburanți. Ce reacție a avut Nicușor Dan

NATO va investi 27 de miliarde de euro în modernizarea unui sistem de alimentare cu carburanți. Sistemul va fi extins spre Flancul Estic. La...

Parlamentul European îl critică pe Zelenski în disputa cu Polonia: A dat dovadă de ‘lipsă de respect’

Parlamentul European îl critică pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru decizia de a acorda unei unități militare denumirea „Eroii UPA”, apreciind că gestul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.