Pompierii greci continuă să lupte cu două incendii majore

Publicat:

Pompierii greci au continuat luni să se lupte cu două incendii majore, unul pe insula Rhodos şi altul în nord-vestul Peloponezului, în condiţiile în care este de aşteptat ce temperaturile să depăşească 40 de grade Celsius în timpul zilei, informează AFP, potrivit agerpres.

Peste 3.000 de hectare de păduri de pini şi plantaţii de măslini au ars la Achaia, în apropiere de Patras, în peninsula Peloponez, potrivit estimărilor Observatorului naţional din Atena, pe baza imaginilor furnizate de satelitul european Sentinel-2.


Citeşte şi: Noi arestări după tentativa de lovitură de stat din Madagascar – Black News

Zona în care flăcările fac ravagii s-ar putea mări, deoarece, luni dimineaţă, pompierii nu controlau complet acest incendiu, izbucnit sâmbătă, au declarat serviciile meteorologice pentru agenţia greacă de presă ANA.

Canicula care s-a abătut asupra Greciei face şi mai dificilă mobilizarea autorităţilor în această regiune în care vegetaţia este uscată din cauza căldurii. Temperaturi de 44 până la 45 de grade Celsius sunt aşteptate luni în vestul Peloponezului, potrivit serviciilor meteo.

În Rhodos, însă, autorităţile s-au declarat optimiste, apreciind că incendiul izbucnit duminică în centrul insulei a scăzut în intensitate luni, ca urmare a unei sporiri masive a efectivelor şi a mijloacelor de combatere a incendiilor.

Patru avioane şi bombardiere cu apă au fost mobilizate luni dimineaţa de la prima oră în regiunea unde a izbucnit incendiul, conform protecţiei civile.

Citeşte şi: ATAC terorist în Niger! 15 militari au fost ucişi şi alţi şase sunt ‘daţi dispăruţi’ – Black News

Pompierii au evacuat duminică “Valea Fluturilor”, o zonă împădurită din nordul insulei Rhodos, care atrage în mod tradiţional drumeţii şi turiştii.

În Peloponez, la Rhodos, ca în toată Grecia, pompierii se confruntă cu un nou val de căldură, care va atinge apogeul luni şi marţi. Meteorologii au prognozat temperaturi de 40-42 grade Celsius pe insule şi de 41- 43 de grade Celsius pe continent, cu maxime de 44-45 de grade în Peloponez şi în Tesalia (nord).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Un an de la atacul Hamas în Israel – Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie

Un an de la atacul Hamas în Israel - Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie La un an după...

România a lansat prima emisiune de obligaţiuni Samurai pe piaţa de capital din Japonia

România a lansat prima emisiune de obligaţiuni Samurai pe piaţa de capital din Japonia Guvernul s-a dus până în Japonia ca să facă rost de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.