Popularitatea familiei regale norvegiene a atins cel mai mic nivel înregistrat vreodată, arată un sondaj publicat sâmbătă de postul național de televiziune NRK, a scris AFP.
Doar 60% dintre norvegieni mai susțin familia regală, în scădere cu 10% față de luna trecută, un nivel „care nu a fost niciodată atât de scăzut”, potrivit NRK.
Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029
Sondajul făcut de Institutul Norstat, pe un eșantion de peste 1.000 de persoane, vine pe fondul seriei de scandaluri în care este implicată familia regală.
Prințesa Mette-Marit, care s-a căsătorit cu moștenitorul tronului, prințul Hakoon, apare de mai multe ori în milioanele de pagini publicate de Departamentul de Justiție al SUA în privința infractorului sexual răposat Jeffrey Epstein.
În același timp, fiul ei, Marius Borg Hoiby, născut dintr-o scurtă relație anterioară căsătoriei sale cu Hakoon, este judecat pentru 38 de capete de acuzare, dintre care patru de viol și violență. Bărbatul în vârstă de 29 de ani, care nu este membru al familiei regale, a negat acuzațiile cele mai grave.
Într-un alt sondaj, publicat de TV2 în finalul lunii ianuarie, 47,6% dintre respondenți au spus că Mette-Marit nu ar trebui să devină regină, în timp ce 28,9% au fost de părere că ar trebui să devină.
Conform sondajului publicat sâmbătă de postul public de televiziune NRK, cel mai popular membru al familiei regale norvegiene rămâne Regele Harald, care astăzi a împlinit vârsta de 89 de ani.
Reacția prințesei după publicarea dosarelor Epstein
Documentele publicate de autoritățile americane în finalul lunii ianuarie arată, printre altele, o corespondență extinsă prin email între Mette-Marit și Epstein, după ce acesta a fost găsit vinovat în 2008, când s-a confruntat cu primele acuzații penale în SUA, de solicitarea unei prostituate minore.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Prințesa a cerut iertare pentru prietenia pe care a avut-o cu Epstein.
„Cer de asemenea scuze pentru situația în care am pus familia regală, în special pe Rege și pe Regină”, a declarat Mette-Marit într-un comunicat transmis de palatul regal, potrivit Reuters.












