Poroşenko cere Uniunii Europene să nu închidă uşa Ucrainei

Publicat:

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a lansat vineri un apel Uniunii Europene să nu închidă uşa Ucrainei şi altor state care doresc să adere la blocul comunitar, ceea ce ar fi, potrivit lui, o “eroare” în faţa Rusiei, relatează AFP, potrivit agerpres.

“În pofida anumitor provocări cu care UE se confruntă în prezent, este periculos să lăsăm în incertitudine ţările europene care aspiră să adere la Uniunea Europeană”, a declarat preşedintele ucrainean în discursul său la conferinţa Yalta European Strategy (YES) la Kiev, la care participă şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic.


Citeşte şi: EXPLOZIE puternică la metroul din Londra. Mai mulţi oameni sunt răniţi – FOTO/VIDEO

“Abandonarea politicii uşilor deschise ar fi o greşeală”, a spus el, avertizând că Rusia va profita de această situaţie.

Kievul a semnat deja Acordul de asociere cu UE, ceea ce îi facilitează schimburile comerciale cu blocul comunitar, spre marea nemulţumire a Moscovei, şi a obţinut pentru cetăţenii săi un regim fără vize în majoritatea ţărilor din UE.

Dincolo de aceasta, Bruxellesul se arată reticent faţă de aspiraţiile europene ale Ucrainei, fostă republică sovietică cu peste 40 de milioane de locuitori care speră să poată depune în 2020 o cerere oficială de aderare, în pofida conflictului din estul ţării şi o profundă criză economică pe care se străduieşte să o depăşească.

În cazul în care cei 28 vor refuza Kievului orice perspectivă de aderare în cele din urmă, “aceasta va fi un semnal dat Rusiei că o revanşă este posibilă şi că UE ia în considerare aşa-numitele ‘interese speciale’ ale Rusiei în regiune”, a declarat Poroşenko.

Citeşte şi: Cu Rusia suflând în ceafă, NATO şi SUA analizează capacitatea reală de luptă în Europa

“Ucraina va continua marşul său spre intrarea deplină în UE şi în NATO”, a asigurat el.

Ucraina cooperează activ cu NATO fără a fi oficial candidată la aderare.

Poroşenko, un prooccidental, a venit la putere datorită mişcării proeuropene din Piaţa Independenţei din Kiev – Maidanul – în februarie 2014, care a condus la răsturnarea predecesorului său prorus Viktor Ianukovici şi la fuga acestuia în Rusia.

Protestele la Kiev au început la sfârşitul anului 2013 după refuzul – în ultima clipă – al lui Ianukovici de a semna acordul de asociere cu UE.

Deseori văzut ca un preludiu al unei eventuale aderări, acest acord a fost încheiat în 2014 de Poroşenko şi tocmai a intrat în vigoare la 1 septembrie.

Citeşte şi: Un renumit politolog avertizează: ‘Relaţiile NATO-Rusia sunt tot mai tensionate. Nu exclud un conflict militar între noi’

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.