StiripesursePoliticăPortavocea Guvernului dezminte falsurile grosolane ale Tiraspolului

Portavocea Guvernului dezminte falsurile grosolane ale Tiraspolului

Publicat:

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a reacționat la declarațiile făcute de liderul separatist de la Tiraspol, care a afirmat că autoritățile de la Chișinău nu au oferit ajutor umanitar regiunii transnistrene și că „cărbunele nu reprezintă soluția salvatoare pentru problema noastră”. Potrivit lui Vodă, aceste afirmații sunt false și manipulatoare.

Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat de mai multe ori că nu a primit nicio scrisoare oficială privind ajutorul umanitar și a respins propunerea de furnizare de cărbune. Totuși, purtătorul de cuvânt al Guvernului a confirmat existența unei scrisori oficiale trimise încă din 11 decembrie 2024, la nivelul negociatorilor politici de la Chișinău și Tiraspol, Serebrian și Ignatiev.

Citeşte şi: Ilan Şor ajută firmele ruseşti să fenteze sancţiunile americane – Stiripesurse.md

Daniel Vodă a adăugat că răspunsul primit de la autoritățile separatiste pe 16 decembrie a fost unul negativ, calificând propunerea drept o „hârtie” și respingându-i pe cei de la Chișinău.

Despre ajutorul umanitar cu cărbune


Purtătorul de cuvânt al Guvernului a subliniat că autoritățile de la Chișinău s-au coordonat cu Kievul pentru a oferi regiunii transnistrene posibilitatea de a completa stocurile de cărbune, astfel încât locuitorii să nu aibă de suferit din cauza deconectărilor de electricitate, care ajung chiar și de până la șapte ore. Cu toate acestea, Tiraspolul a refuzat acest ajutor, continuând să difuzeze mesaje de divizare și să respingă soluțiile oferite de Guvernul de la Chișinău.

Daniel Vodă a subliniat că această criză energetică, fabricată de Federația Rusă, are scopul de a crea o dependență exclusivă de Rusia ca singur furnizor de soluții.

Potrivit lui Daniel Vodă, Moscova dorește ca Guvernul de la Chișinău să devină pro-rus și să escaladeze situația de securitate din regiune, astfel încât Rusia să poată impune condiții și să dicteze direcția în care se va îndrepta R. Moldova.

„De la 1 ianuarie 2025, locuitorii regiunii transnistrene se confruntă cu lipsuri majore de energie electrică și căldură, în urma întreruperii livrărilor de gaze din partea Gazprom. Guvernul de la Chișinău continuă să ofere soluții, însă autoritățile separatiste rămân reticente la ajutorul umanitar”, a conchis Daniel Vodă.

Regiunea transnistreană se află într-o criză energetică și umanitară acută începând cu 1 ianuarie, când Gazprom a sistat livrările de gaze naturale în stânga Nistrului.

Săptămâna trecută, în urma unei vizite efectuate la Moscova, liderul separatist Vadim Krasnoselski a anunțat că Rusia va relua livrările de gaze în regiunea transnistreană, sub formă de ajutor umanitar, iar volumele livrate vor fi suficiente pentru consumul cetățenilor și pentru activitatea întreprinderilor.

Ulterior, regimul separatist a anunțat că a semnat un contract-cadru de livrare a gazelor naturale cu compania Natural Gaz DC, deținută de afaceristul Arcadie Vicol. Gazul urma să fie contractat de pe bursele europene. Totuși, Chișinăul a subliniat că, în conformitate cu legea, livrări către malul stâng pot fi efectuate doar de Moldovagaz.

Ulterior, Vadim Krasnoselski a acuzat autoritățile de la Chișinău că ar împiedica furnizarea gazelor în regiunea transnistreană. Totodată, acesta i-a cerut președintelui Maia Sandu să facă tot posibilul „pentru a lăsa gazele naturale să intre în Transnistria”.

Până la urmă, autoritățile separatiste au acceptat ca livrările de gaz să fie operate de Moldovagaz, însă cu o condiție: achiziția și transportul la hotarul cu R. Moldova trebuie să fie efectuate de companii terțe.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.