Portrete ale lui Barack şi Michelle Obama au fost inaugurate la National Portrait Gallery

Publicat:

Portrete ale lui Barack şi Michelle Obama, realizate de Kehinde Wiley şi Amy Sherald, au fost inaugurate luni la National Portrait Gallery.

Fostul preşedinte american l-a ales pe Kehinde Wiley, faimos pentru portretele afro-americane pe care le-a realizat într-o carieră de aproximativ două decenii, să îl imortalizeze pe pânză, conform news.ro .


„Ce spuneţi despre asta? Este destul de exact”, a spus Barack Obama la dezvelirea tabloului. Portretul îl arată stând în faţa unui decor verde. „Am încercat să negociez pentru mai puţin păr gri, însă integritatea artistică a lui Wiley nu i-a permis să facă ce i-am cerut. Am încercat să negociez pentru urechi mai mici. Nici aici n-am avut succes”, a glumit Obama.

Citește și : Ungaria se va opune demersurilor Ucrainei de aderare la organizaţii internaţionale din cauza legii educației (Peter Szijjarto)

Kehinde Wiley este primul artist afro-american ce execută un portret oficial al unui preşedinte pentru National Portrait Gallery. În cazul lui Obama, el s-a folosit de mii de fotografii pentru a crea portretul, un proces ieşit din tipare, scrie CNN.

La rândul ei, Michelle Obama a spus că a fost „puţin copleşită, cel puţin” la dezvelirea lucrării.
Michelle Obama a ales-o pe artista Amy Sherald, originară din Baltimore. Sherald este o artistă afro-americană cunoscută pentru stilul său şi portretele care au tendinţa de a sublinia teme sociale.

„Amy, vreau să îţi mulţumesc pentru că ai captat atât de spectacular graţia, frumuseţea, inteligenţa şi farmecul femeii pe care o iubesc”, a spus fostul preşedinte.

Soţii Obama au analizat portofoliile a zeci de artişti înainte de a decide ca Wiley şi Sherald să realizeze portertele.

Portretul lui Barack Obama va fi expus în sala preşedinţilor, iar cel al fostei prime doamne, într-o altă galerie. Ambele vor putea fi vizitate de public începând de marţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria ‘cel mai bun lungmetraj internaţional’

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria 'cel mai bun lungmetraj internaţional' Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa a decis să modifice...

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.