Portugalia accelerează ridicarea restricţiilor

Publicat:

Portugalia, care şi-a vaccinat 70% din populaţie împotriva COVID-19 mai devreme decât prevăzuse, a decis să anticipeze ridicarea unor restricţii, crescând în special numărul persoanelor cu acces în restaurante şi săli de spectacol, a anunţat vineri guvernul portughez, citat de AFP, potrivit agerpres.  

“Portugalia este una dintre ţările cu rata de vaccinare cea mai ridicată din lume”, şi-a exprimat satisfacţia Mariana Vieira da Silva, purtătoare de cuvânt a guvernului într-o conferinţă de presă la încheierea unei reuniuni a cabinetului de miniştri.


Citește și :  Influencer-ii afgani DISPAR de pe reţelele sociale

Executivul prevedea iniţial relaxarea măsurilor restrictive în vigoare în prezent pentru începutul lunii septembrie, în cadrul unui plan de ieşire din izolare în trei etape, evoluând în funcţie de progresul ratei de vaccinare.

“Intrăm în a doua etapă a acestui ciclu de ieşire din izolare, căci ne-am atins obiectivul de a avea 70% din populaţie complet vaccinată” de miercuri, a explicat ea.

Începând de luni, restaurantele şi cafenelele vor putea primi grupuri de opt persoane maximum în interior şi de 15 pe terasă, faţă de 6 şi respectiv 10 în prezent.

Permisul sanitar sau un test cu rezultat negativ rămân totuşi obligatorii pentru a permite intrarea într-un restaurant în weekend, într-un hotel sau într-un aşezământ turistice.

Sălile de spectacole şi evenimentele familiale, precum nunţile îşi vor spori capacitatea de primire până la 75%, în timp ce transporturile publice nu vor mai fi supuse niciunei limitării a capacităţii lor.

Această a doua etapă a planului de relaxare prevedea de asemenea renunţarea la portul măştii obligatoriu în exterior. Ridicarea acestei măsuri, care a fost votată în Parlament şi este în vigoare până în 12 septembrie, ” trebuie să fie de asemenea votată de parlament”, a precizat Vieira da Silva.

Ultima etapă a acestui plan, care prevede în special redeschiderea barurilor şi discotecilor la prezentarea unui permis sanitar sau a unui test negativ, prevăzută iniţial pentru luna octombrie, ar putea de asemenea “să fie anticipată” dacă obiectivul de vaccinare completă a 85% din populaţie este atins înainte, a indicat purtătoarea de cuvânt a guvernului.

Aflată printre primele ţări europene unde varianta Delta a devenit dominantă, Portugalia a cunoscut de la jumătatea lunii mai o creştere a contaminărilor la care autorităţile au reacţionat prin accelerarea campaniei de vaccinare.

Citește și : Angela Merkel face o vizită de adio în Israel

Portugalia va începe sâmbătă să vaccineze adolescenţii între 12 şi 15 ani. Aproape un sfert din aceşti tineri, dintr-o grupă de vârstă de circa 410.000 de persoane, au fost programaţi pentru prima doză de vaccin în acest weekend, potrivit autorităţilor sanitare.

De la începutul pandemiei, Portugalia a înregistrat 17.622 de morţi şi peste 1 milion de cazuri de contaminări, conform ultimului bilanţ al autorităţilor sanitare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.