StiripesurseEconomiePortul Constanța vrea să cumpere Portul Giurgiulești cu 62 milioane de...

Portul Constanța vrea să cumpere Portul Giurgiulești cu 62 milioane de dolari, plus investiții suplimentare

Publicat:

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM), controlată de statul român, a depus o ofertă angajantă de 62 milioane de dolari pentru achiziționarea operatorului Portului Giurgiulești – ICS Danube Logistics, deținut de BERD. Oferta include și angajamentul de a investi cel puțin 28 milioane de dolari în dezvoltarea portului din Republica Moldova, potrivit profit.ro.

Consiliul pentru Securitatea Statului din Republica Moldova a aprobat deja investiția din perspectiva securității naționale, însă tranzacția nu este încă perfectată, iar negocierile continuă. Plata prețului convenit ar putea avea loc cel mai devreme la sfârșitul anului 2025.

Între timp, Fondul Proprietatea (acționar minoritar al APM, cu 20% din acțiuni) a contestat în instanță aprobarea ofertei, invocând supraevaluarea Portului Giurgiulești, riscuri de mediu, probleme legale legate de proprietate și expirarea regimului de zonă liberă în 2030. Fondul critică și faptul că evaluarea s-a bazat pe estimări optimiste privind creșterea traficului de mărfuri și pe o marjă EBITDA de peste 60%.

APM a răspuns în instanță că riscurile au fost luate în calcul, fiind stabilite condiții prealabile pentru semnarea contractului și mecanisme de reținere a unor sume din preț până la soluționarea litigiilor sau eliminarea altor riscuri.

Dacă tranzacția va fi finalizată, Portul Constanța va prelua controlul asupra Portului Giurgiulești, punct strategic la Dunăre, în apropierea frontierei Uniunii Europene.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apa dispare văzând cu ochii dintr-unul dintre cele mai mari lacuri ale Ungariei

Nivelul apei celui de-al treilea lac ca mărime din Ungaria se preconizează că va scădea la noi minime în această vară. Ecosistemul și industria...

Ariana Grande și Ethan Slater s-au despărțit după aproape trei ani

Ariana Grande și Ethan Slater s-au despărțit în urmă cu câteva luni, în mod amiabil și departe de ochii publicului, a dezvăluit o sursă...

Gest fără precedent în Guvernul Ungariei: un ministru își donează întreg salariul

Ministrul Economiei și Energiei din Ungaria a anunțat că își va dona integral salariul de ministru, într-un gest pe care îl descrie ca exemplu...

ADN de mamut lânos, descoperit în excremente fosilizate de veveriță vechi de până la 700.000 de ani

O echipă de cercetători canadieni a descoperit o cantitate impresionantă de ADN antic provenind de la animale dispărute și specii actuale în excremente fosilizate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.