StiripesurseȘtirile zileiPOTOP în Houston! Cel puțin doi oameni au murit și mai...

POTOP în Houston! Cel puțin doi oameni au murit și mai multe case au fost inundate. Autoritățile decretează stare de urgență!

Publicat:

Furtuna tropicală Imelda a adus ploi torenţiale în zona Houston, statul Texas, provocând moartea a cel puţin două persoane, în timp ce salvatori în bărci au scos sute de persoane din maşini înghiţite de ape, aeroportul internaţional din Houston a anulat curse şi zeci de mii de oameni au rămas fără energie electrică, relatează vineri Reuters, potrivit agerpres.

Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din SUA a anunţat joi seara că se aşteaptă până la 45 de centimetri de ploaie în unele zone până vineri după-amiază.

Vezi și: Schimb de focuri în apropiere de Casa Albă. Un mort și mai mulți răniți! – VIDEO

Ed Gonzalez, şeriful comitatului Harris, care include Houston, a confirmat cel de-a doilea deces din cauza furtunii.


El a afirmat că un bărbat şi-a pierdut viaţa după ce a rămas blocat în maşina pe care o conducea şi care a fost luată de ape. Cealaltă victimă a murit electrocutată la sud-est de Houston în timp ce încerca să-şi ducă la adăpost calul.

Aeroportul Intercontinental George Bush din Houston a oprit toate zborurile timp de aproximativ două ore, iar guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a decretat stare de urgenţă în peste zece comitate.

Citește și: Havana critică expulzarea diplomaților săi din SUA

Sute de şoferi au rămas blocaţi în vehicule pe mai multe şosele principale din Houston, care au fost inundate. Pompierii, poliţia şi cetăţeni au mers cu ajutorul bărcilor şi a vehiculelor de teren pentru a salva persoane blocate în case din cauza nivelului apelor în creştere.

Circa 100.000 de persoane au rămas fără energie electrică în Houston şi sud-estul Texasului, conform datelor oferite de companiile de electricitate, în timp ce activitatea la rafinăriile de petrol din zonă a fost încetinită sau oprită.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.