StiripesurseȘtirile zileiPOTOP în Indonezia: 43 de oameni au murit!

POTOP în Indonezia: 43 de oameni au murit!

Publicat:

Bilanţul deceselor în urma inundaţiilor grave şi a alunecărilor de teren care au afectat capitala Indoneziei şi zonele învecinate în prima zi a acestui an a crescut la 43, a anunţat vineri agenţia naţională pentru situaţii de urgenţă, citată de DPA, potrivit agerpres.

Regiuni din Jakarta şi din jurul capitalei au fost inundate, începând de miercuri, după optsprezece ore de ploi abundente. Mai multe case au fost scufundate şi numeroase autovehicule au fost luate de viituri.

Citește și: Forțele americane UCID un general iranian

Echipele de intervenţie continuă să caute vineri o duzină de persoane date dispărute în urma inundaţiilor şi a alunecărilor de teren, notează agenţia AFP.

Aproximativ 400.000 de locuitori au fost evacuaţi şi cazaţi în adăposturi temporare, iar numeroase persoane nu se pot întoarce încă la casele lor care au fost acoperite de ape, au indicat autorităţile.


Apele s-au retras în mare parte în capitală, însă autorităţile au avertizat că ploile abundente vor continua până cel puţin la data de 10 ianuarie.

Peste 31.000 de persoane au fost strămutate, a declarat Agus Wibowo, purtător de cuvânt al Agenţiei Naţionale pentru Situaţii de Urgenţă. 17 persoane au murit în districtul Bogor, nouă în Jakarta, iar restul deceselor au fost înregistrate în districtele Lebak, Bekasi, Tangerang şi Depok.

Citește și: Un avion militar S-A PRĂBUȘIT cu 18 oameni la bord

O operaţiune de influenţare a vremii prin interceptarea norilor şi inducerea ploilor înainte ca norii să ajungă în zona Jakarta va fi efectuată începând de vineri, a adăugat Wibowo. ”O analiză a dezvoltării norilor arată că ploaia a fost provocată de norii care îşi au originea în Strâmtoarea Sunda”, a indicat el.

Autorităţile au declarat că precipitaţiile care au căzut începând din noaptea de Anul Nou au fost cele mai grave din ultimele peste două decenii.

Inundaţiile şi alunecările de teren sunt frecvente în Indonezia în timpul sezonului ploios, notează DPA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.